Proiectele urbanistice, pe muchie de cuțit: dezbateri încinse, ieri – Cine a câștigat și cine a pierdut în ședința Consiliului Local
Ziarul de Iasi,
28 iunie 2025 04:20
Proiectele urbanistice au stârnit ieri dezbateri aprinse în Consiliul Local. Un proiect imobiliar major propus la Fortus a fost retras de pe ordinea de zi, în timp ce în Pădurea Cetățuia va fi edificat un așezământ monahal. Articolul Proiectele urbanistice, pe muchie de cuțit: dezbateri încinse, ieri – Cine a câștigat și cine a pierdut în ședința Consiliului Local apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
• • •
Alte ştiri de Ziarul de Iasi
Acum 5 minute
16:20
Cea mai stranie și îndepărtată, dar, totodată, și cea mai frumoasă, țară pe care am vizitat-o vreodată a fost Vietnamul. S-a întâmplat în anul 2004, când împreună cu poeții Ion Mureșan, Horia Gârbea și Mihail Gălățanu, grație unui protocol semnat între Uniunea Scriitorilor din România și cea din Vietnam, am ajuns, făcând o scurtă escală la Paris, după un zbor de 12 ore la Hanoi, capitala Republicii Populare Vietnam. Articolul Halong: Golful Dragomanului zburător și România apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
Acum 2 ore
15:20
A murit Lajos Sătmăreanu, integralist în naţionala României din Mexic, 1970. El avea 81 de ani # Ziarul de Iasi
Fostul component al naţionalei României, Lajos Sătmăreanu, a murit la 81 de ani, a anunţat, luni, Federaţia Română de Fotbal. Articolul A murit Lajos Sătmăreanu, integralist în naţionala României din Mexic, 1970. El avea 81 de ani apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
15:20
Protest spontan azi și la Casa de Pensii Iași. Li se taie din sporul vătămător că verifică un dosar pagină cu pagină # Ziarul de Iasi
Angajații CJP Iași primesc acum sporuri între 400 și 800 de lei net lunar pentru condiții vătămătoare. Guvernul vrea să plafoneze aceste sporuri la 175 de lei net, ceea ce înseamnă o pierdere lunară între 225 și 625 de lei, adică până la 7.500 lei pe an. Articolul Protest spontan azi și la Casa de Pensii Iași. Li se taie din sporul vătămător că verifică un dosar pagină cu pagină apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
15:20
FOTBAL Promovare cu zero antrenamente! Cu lideri foști jucători ai lui Poli, ca Mihalache și Bădic, CS Cristești a trecut de Pașcani și Roman și a urcat în Liga a III-a # Ziarul de Iasi
Sezonul 2024-2025 al fotbalului românesc s-a încheiat oficial ieri, odată cu manșa a doua a barajelor pentru Liga a III-a de fotbal. Una dintre surprizele barajelor a generat promovarea campioanei județului Iași, Moldova Cristești, care a trecut în ambele meciuri de campioana județului Neamț, CSM Roman. Articolul FOTBAL Promovare cu zero antrenamente! Cu lideri foști jucători ai lui Poli, ca Mihalache și Bădic, CS Cristești a trecut de Pașcani și Roman și a urcat în Liga a III-a apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
Acum 6 ore
12:20
REZULTATELE FINALE la Bacalaureat. La Iași, 12 candidați au fost la cinci sutimi de nota maximă: au avut de la 9.95 la 9.98 # Ziarul de Iasi
Rezultatele finale de la examenul de Bacalaureat 2025 au fost publicate cu puțin timp în urmă de Ministerul Educației și Cercetării (MEC), pe bacalaureat.edu.ro, și pot fi văzute în articol. Vezi mai jos listele cu notele și mediile finale obținute de candidați la Bacalaureat 2025 după contestații. Articolul REZULTATELE FINALE la Bacalaureat. La Iași, 12 candidați au fost la cinci sutimi de nota maximă: au avut de la 9.95 la 9.98 apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
12:20
Această sumă a fost propusă de directorul Dacia, Mihai Bordeanu pentru a descuraja utilizarea rablelor. Transportatorii avertizează că taxa TollRo ar putea crește prețurile bunurilor cu 5–10%. Articolul Guvernul introduce din iulie o nouă taxă auto: 1900 lei pentru mașinile vechi apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
11:20
Nuntă și în România: Gheorghe Hagi a devenit socru mic – fiica lui, Kira, s-a căsătorit # Ziarul de Iasi
Gheorghe Hagi a devenit duminică socru mic, fiica sa Kira, în vârstă de 29 de ani, căsătorindu-se cu Thomas Ferfelis, scrie news.ro. Articolul Nuntă și în România: Gheorghe Hagi a devenit socru mic – fiica lui, Kira, s-a căsătorit apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
Acum 8 ore
10:20
Atletism: Record istoric pentru o fostă fotbalistă britanică la o cursă de caritate. A străbătut 3.800 de kilometri prin Australia în 60 de zile # Ziarul de Iasi
Fosta fotbalistă britanică Fran Hurndall a terminat duminică o cursă caritabilă de 3.800 de kilometri prin Australia, stabilind cel mai rapid timp înregistrat vreodată de o femeie. Articolul Atletism: Record istoric pentru o fostă fotbalistă britanică la o cursă de caritate. A străbătut 3.800 de kilometri prin Australia în 60 de zile apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
09:20
Jurgen Klopp: Cupa Mondială a Cluburilor – cea mai proastă idee implementată vreodată în fotbal # Ziarul de Iasi
Jurgen Klopp, fostul manager al lui Liverpool, consideră că Cupa Mondială a Cluburilor este „cea mai proastă idee implementată vreodată în fotbal” din cauza „temerilor serioase” privind bunăstarea jucătorilor. Articolul Jurgen Klopp: Cupa Mondială a Cluburilor – cea mai proastă idee implementată vreodată în fotbal apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
Acum 12 ore
04:20
Emma Răducanu neagă faptul că ar avea o idilă cu Carlos Alcaraz: Suntem doar buni prieteni # Ziarul de Iasi
De la începutul lunii iunie, Emma Răducanu şi Carlos Alcaraz au fost în centrul atenţiei, lumea bănuind o potenţială idilă între cele două vedete de tenis în vârstă de 22 de ani. Curiozitatea fanilor a fost şi mai mare după ce cei doi jucători au fost văzuţi împreună în tribune la turneul de la Queen's, notează news.ro. Articolul Emma Răducanu neagă faptul că ar avea o idilă cu Carlos Alcaraz: Suntem doar buni prieteni apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
04:20
STUDIU | Lidl, Kaufland, Mega Image sau Carrefour vor pune pe raft doar produsele proprii în viitor. Multe branduri mari vor dispărea din ofertă # Ziarul de Iasi
În doar câțiva ani, majoritatea produselor de pe rafturile unui supermarket vor purta chiar numele magazinului, reiese dintr-un nou raport al „EY State of Consumer Products”, realizat de una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global. Articolul STUDIU | Lidl, Kaufland, Mega Image sau Carrefour vor pune pe raft doar produsele proprii în viitor. Multe branduri mari vor dispărea din ofertă apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
03:30
„Războiul româno-turc” continuă la Iași: licitația Spitalului Regional a fost din nou contestată. Vor fi luni întregi de noi întârzieri # Ziarul de Iasi
Licitația pentru construirea Spitalului Regional de Urgență (SRU) Iași a fost din nou contestată. Sesizarea a fost depusă de asocierea de constructori români care a câștigat inițial procedura. Articolul „Războiul româno-turc” continuă la Iași: licitația Spitalului Regional a fost din nou contestată. Vor fi luni întregi de noi întârzieri apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
Acum 24 ore
03:20
Reducerea burselor școlare: elevii ieșeni anunță proteste pentru mâine. Poziția Consiliului Județean al Elevilor Iași # Ziarul de Iasi
Un comunicat al Consiliului Național al Elevilor Iași anunță pentru 1 iulie un protest al școlarilor, care va începe la ora 10 în Piața Unirii. Liderii acestui for spun că „NU elevii trebuie să fie cei care plătesc deficitul bugetar al țării”. Articolul Reducerea burselor școlare: elevii ieșeni anunță proteste pentru mâine. Poziția Consiliului Județean al Elevilor Iași apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
03:20
Șoferul-belea de la Iași: student arab prins de șapte ori conducând fără permis. „Eu nu înțelege românește” # Ziarul de Iasi
Un student la UMF Iași a făcut tot posibilul pentru a ajunge după gratii, conducând fără permis prin oraș. În decurs de 16 luni, a fost prins de 7 ori de polițiști, o dată la capătul unei curse prin centrul Iașului soldată cu un accident. Magistrații Judecătoriei au considerat însă că studentul poate rămâne în libertate. Ba i s-a și redus pedeapsa în apel, judecătorii ajungând la concluzia că prima instanță a fost prea severă. Articolul Șoferul-belea de la Iași: student arab prins de șapte ori conducând fără permis. „Eu nu înțelege românește” apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
03:20
Sute de joburi noi la Iași depind de câteva negocieri finale. O importantă firmă irlandeză cu experiență în administrația publică se pregătește să intre pe piață # Ziarul de Iasi
Un important jucător irlandez în domeniul serviciilor de outsourcing, compania Abtran, este în plină căutare de spații de birouri în Iași, conform surselor „Ziarul de Iași”. Este semnalul clar că Abtran se pregătește să intre pe piața locală ca să-și dezvolte operațiunile la nivel național. Articolul Sute de joburi noi la Iași depind de câteva negocieri finale. O importantă firmă irlandeză cu experiență în administrația publică se pregătește să intre pe piață apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
03:20
FOTBAL Ultimele noutăți din Copou – Vine Fernandez, pleacă Ailenei sau Niga. Doi puști remarcați după „trialul” de sâmbătă # Ziarul de Iasi
ACSM Politehnica Iași va continua în această săptămână să se întărească în vederea sezonului 2025-2026 al Ligii a II-a de fotbal. Astăzi este așteptat în Copou, pentru a discuta prelungirea contractului, portarul Jesus Fernandez Collado (37 ani). Articolul FOTBAL Ultimele noutăți din Copou – Vine Fernandez, pleacă Ailenei sau Niga. Doi puști remarcați după „trialul” de sâmbătă apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
03:20
Când vom avea hidrocentrală la Pașcani? Amenajarea Hidroenergetică de pe Siret va fi pusă „în priză” peste doi ani. Investiție începută de Ceaușescu în 1985 # Ziarul de Iasi
Termenul august 2027 este avansat de ministrul Mediului în răspunsul la interpelarea unui deputat ieșean. Între timp, sunt evaluate ofertele firmelor care concurează pentru contractul de achiziție și montare a echipamentelor barajului de pe Siret. Articolul Când vom avea hidrocentrală la Pașcani? Amenajarea Hidroenergetică de pe Siret va fi pusă „în priză” peste doi ani. Investiție începută de Ceaușescu în 1985 apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
03:20
Imobilitate urbană | Trenul metropolitan, o soluție pentru sufocarea din trafic, pleacă la drum cu mare întârziere. Cât de pregătit este orașul? Detalii exclusive din masterplan # Ziarul de Iasi
„Ziarul de Iași” continuă proiectul editorial „Dosarele ZDI” cu o analiză a (i)mobilității urbane în context metropolitan. Într-o serie de articole care debutează astăzi vom detalia problemele grave din trafic și transportul public, vom expune părerile experților în domeniu și vom sublinia, acolo unde este cazul, ineficiența autorităților de a transforma machete în proiecte viabile. Prima analiză implică o problemă de actualitate care, cel puțin până acum, a fost tratată superficial de autorități: introducerea trenului metropolitan. Articolul Imobilitate urbană | Trenul metropolitan, o soluție pentru sufocarea din trafic, pleacă la drum cu mare întârziere. Cât de pregătit este orașul? Detalii exclusive din masterplan apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
29 iunie 2025
19:20
Jaqueline Cristian este jucătoarea din România cel mai bine clasată în ierarhia WTA dată publicităţii duminică, înainte de debutul turneului de la Wimbledon, ea ocupând locul 52, cu 1116 puncte, după o coborâre de două poziţii. Articolul Clasamentul WTA înainte de Wimbledon: Jaqueline Cristian a coborât două poziţii apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
Ieri
16:20
Atac aerian masiv al Rusiei în Ucraina, cel mai mare de la începutul războiului. Un alt avion de vânătoare F-16 a fost atins de bombă # Ziarul de Iasi
Un avion de tip F-16 a ”avariat” în zbor, iar pilotul a murit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, ”fără să aibă timp să se catapulteze”, anunţă Forţele Aeriene ucrainene, relatează AFP, citată de news.ro. Atacul aerian este considerat cel mai mare de la începutul războiului. Articolul Atac aerian masiv al Rusiei în Ucraina, cel mai mare de la începutul războiului. Un alt avion de vânătoare F-16 a fost atins de bombă apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
14:20
Naţionala Angliei a câştigat, sâmbătă, la Bratislava, pentru a patra oară Campionatul European U21, învingând în finală Germania, scor 3-2 după prelungiri. Articolul Anglia a câştigat a doua oară consecutiv Campionatul European U21 apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
12:20
La 45 de ani, Venus Williams va juca un meci demonstrativ împotriva lui Madison Keys, în decembrie # Ziarul de Iasi
După un an şi trei luni de absenţă din circuitul WTA, Venus Williams nu a anunţat oficial că se retrage din activitate. Fostul număr 1 mondial va juca un meci demonstrativ în decembrie împotriva lui Madison Keys, care a câştigat Australian Open în acest an. Articolul La 45 de ani, Venus Williams va juca un meci demonstrativ împotriva lui Madison Keys, în decembrie apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
11:20
Cu puțin înainte de vacanță, parlamentul este bombardat de trei proiecte care vizează sportul cu balonul rotund. Articolul Țara arde, fotbalul se piaptănă apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
04:20
Povestea unui tată care își crește singur cei trei copiii și luptă pentru pensia alimentară cu o mamă plecată în Italia: „Stă fugară” # Ziarul de Iasi
În satul Poiana, din comuna ieșeană Deleni, Costică Zebreniuc își crește singur cei trei copii – doi băieți și o fată, de 8, 12 și 17 ani. De aproape trei ani, mama acestora a plecat în Italia și nu a mai contribuit cu nimic la creșterea lor. Bărbatul o acuză de abandon de familie și luptă de ani buni în instanțe pentru a obține pensia alimentară stabilită printr-o decizie judecătorească definitivă. Articolul Povestea unui tată care își crește singur cei trei copiii și luptă pentru pensia alimentară cu o mamă plecată în Italia: „Stă fugară” apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
04:20
Cum pui Inteligența Artificială la treabă în slujba unei alimentații echilibrate și sănătoase? Explicațiile interesante ale unui universitar ieșean (VI) # Ziarul de Iasi
Dialogul nostru cu dr. Roxana Nicoleta RAŢU, șef lucrări la Universitatea de Științele Vieții Iași, Facultatea de Agricultură, pe tema inteligenței artificiale în relația sa cu științele agronomice continuă și în acest număr cu noi informații de interes general. Articolul Cum pui Inteligența Artificială la treabă în slujba unei alimentații echilibrate și sănătoase? Explicațiile interesante ale unui universitar ieșean (VI) apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
04:20
Un tânăr a reușit să intre nestingherit cu o macetă într-un club din campusul Tudor Vladimirescu, unde a lovit un petrecăreț de două ori în zona gâtului # Ziarul de Iasi
Un golan a putut intra cu o macetă la el într-un club, să taie un alt petrecăreț și să iasă liniștit, fără să fie oprit de cineva. Agenții de pază din club au fost mai preocupați să-l scoată pe rănit de pe scenă decât să-l imobilizeze pe agresor. Au făcut-o până la urmă jandarmii, în timp ce cuțitarul își continua spectacolul în fața clubului. Articolul Un tânăr a reușit să intre nestingherit cu o macetă într-un club din campusul Tudor Vladimirescu, unde a lovit un petrecăreț de două ori în zona gâtului apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
04:20
Iași – salariile au crescut, dar rămân sub media națională. Cum a stat județul în ultima lună monitorizată statistic? # Ziarul de Iasi
În luna aprilie, numărul salariaților din Iași a depășit borna simbolică de 200.000 de salariați. Mai exact, potrivit datelor Direcției Județene de Statistică Iași, lucrau oficial în acest județ 202.017 persoane, cu aproape 3.000 de salariați mai mult decât în aprilie 2024. Creșterea cu 1,5% a numărului de angajați din județ semnalează o piață a muncii în expansiune lentă, dar stabilă. Articolul Iași – salariile au crescut, dar rămân sub media națională. Cum a stat județul în ultima lună monitorizată statistic? apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
03:20
De la spectacolul Arcadia pleci cu o imagine limpede în minte și cu sentimentul de melancolie din final. Construcția spectaculară are o cadență proprie, regizorul lucrează extrem de curat teatral, iar ruperile de ritm sunt excluse. Scenele sunt construite impecabil, trecutul și prezentul se înfățișează spectatorului mai întâi la distanță, ulterior sunt vizibile urme ale trecutului în prezent (elemente de scenografie cu migală utilizate în scenele din trecut, iar ulterior în cele înfățișând prezentul), pentru ca în final scenele să se întrepătrundă, trecutul devenind martor tăcut la prezent, iar prezentul acompaniind trecutul din umbră. Astfel că la început mai lent, ritmul spectacolului devine tot mai alert spre final, fără a fisura construcția admirabil de bine înghegată. Articolul Arcadia apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
03:20
„Târziu, greșit și inutil”. Cum a eșuat tentativa de blocare a Bucharest Pride de către o asociație din Pașcani din siajul „Turul doi ânapoi” # Ziarul de Iasi
O asociație din Pașcani a încercat să blocheze organizarea marșului Bucharest Pride organizat pe 7 iunie. Acțiunea a fost însă depusă târziu, la instanța greșită, iar până la urmă nu a mai fost timp să fie analizată. Articolul „Târziu, greșit și inutil”. Cum a eșuat tentativa de blocare a Bucharest Pride de către o asociație din Pașcani din siajul „Turul doi ânapoi” apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
03:20
Bărbatul ucis de asistentă, din neatenție: cât a decis instanța ieșeană că valorează viața unui om? # Ziarul de Iasi
Justiția și-a spus ultimul cuvânt în cazul unui ieșean ucis pe trecerea de pietoni de o asistentă medicală neatentă. Latura penală a cazului a fost soluționată de Judecătorie, niciuna dintre părți necontestând-o. Magistrații Curții de Apel au trebuit să stabilească însă cât valorează viața unui om. Asigurătorul considera daunele stabilite de prima instanță ca fiind prea mari, rudele celui decedat, prea mici. Articolul Bărbatul ucis de asistentă, din neatenție: cât a decis instanța ieșeană că valorează viața unui om? apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
Mai mult de 2 zile în urmă
15:20
Fostul internaţional englez David Beckham a suferit o intervenţie chirurgicală la încheietura mâinii drepte. Proprietarul clubului Inter Miami a fost operat cu câteva ore înainte de meciul pe care echipa sa îl va susţine cu Paris Saint-Germain în optimile CM a Cluburilor. Articolul David Beckham a suferit o intervenţie chirurgicală la încheietura mâinii drepte apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
15:20
REPORTAJ Conspirații, nanotehnologie și apocalipsă în centrul Iașului: conferință aberantă despre „Covid și convergența bio-digitală”. Cine sunt protagoniștii – FOTO/VIDEO # Ziarul de Iasi
Sâmbătă, în inima Iașului, la Hotel Traian, sala Eminescu a găzduit un eveniment cum rar mai vezi pe timp de vară – o conferință-dezbatere cu titlul sobru și destul de science-fiction: „COVID-19 și CONVERGENȚA BIO-DIGITALĂ – Retrospectivă, Actualități, Perspective”. Articolul REPORTAJ Conspirații, nanotehnologie și apocalipsă în centrul Iașului: conferință aberantă despre „Covid și convergența bio-digitală”. Cine sunt protagoniștii – FOTO/VIDEO apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
04:20
Propunere curajoasă de austeritate venită de la aleșii unei comune din Iași: consilierii locali să nu mai primească indemnizații. „Nu facem nimic concret” # Ziarul de Iasi
„Nu facem nimic concret pentru acești bani”, argumentează autorul propunerii, referindu-se la colegii săi din Consiliul Local Schitu Duca. El adaugă pe listă și desființarea funcției de viceprimar. Articolul Propunere curajoasă de austeritate venită de la aleșii unei comune din Iași: consilierii locali să nu mai primească indemnizații. „Nu facem nimic concret” apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
04:20
Proiectele urbanistice, pe muchie de cuțit: dezbateri încinse, ieri – Cine a câștigat și cine a pierdut în ședința Consiliului Local # Ziarul de Iasi
Proiectele urbanistice au stârnit ieri dezbateri aprinse în Consiliul Local. Un proiect imobiliar major propus la Fortus a fost retras de pe ordinea de zi, în timp ce în Pădurea Cetățuia va fi edificat un așezământ monahal. Articolul Proiectele urbanistice, pe muchie de cuțit: dezbateri încinse, ieri – Cine a câștigat și cine a pierdut în ședința Consiliului Local apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
04:20
O balerină din Iași a debutat la Scala la doar 14 ani! Spectaculoasa poveste a puștoaicei care are nevoie de fonduri pentru a continua să studieze la prestigioasa Accademia Scala # Ziarul de Iasi
În august anul trecut, v-am prezentat povestea unei copile-fenomen, de 14 ani, din Iași, Karina Bărăgău, care fusese admisă la cursurile de balet ale celebrei Accademia Teatro alla Scala din Milano. Cum au evoluat lucrurile, de atunci? Articolul O balerină din Iași a debutat la Scala la doar 14 ani! Spectaculoasa poveste a puștoaicei care are nevoie de fonduri pentru a continua să studieze la prestigioasa Accademia Scala apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
04:20
„DJ MĂ-TA” în concert diseară la Palatul Culturii. Dezbatere: ce fel de petreceri pot fi acceptate în instituții de cultură? Reacția ministrului # Ziarul de Iasi
Curtea interioară a Palatului Culturii din Iași, un simbol al orașului, a devenit din nou ring de dans la petreceri cu muzică electronică, house și techno. Weekendul acesta, în același loc în care pe 14 iunie s-a desfășurat „Paradox Party”, care a trezit nemulțumirea ministrului Culturii, au fost anunțate două noi evenimente nocturne. Prezența DJ-ilor și a tinerilor iubitori de muzică de club a stârnit nu doar ecouri muzicale între zidurile Palatului, ci și o dezbatere despre limitele între cultură și divertisment, patrimoniu și profit. Articolul „DJ MĂ-TA” în concert diseară la Palatul Culturii. Dezbatere: ce fel de petreceri pot fi acceptate în instituții de cultură? Reacția ministrului apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
03:20
O urgență cât deficitul de mare: relegitimarea administrației locale românești. Personajul negativ de la Iași # Ziarul de Iasi
Peste 12 ani de vot într-un singur tur la alegerile locale au delegitimat și erodat atât de serios statutul aleșilor locali, în speță primarii și șefii CJ, iar aceștia la rândul lor s-au depărtat atât de mult de grosul alegătorilor lor, încât rezolvarea problemei a devenit una de urgență națională. Articolul O urgență cât deficitul de mare: relegitimarea administrației locale românești. Personajul negativ de la Iași apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
03:20
Politichie de Bahlui, vedete internaționale pop-rock și dedicații cu manele la Adi Minune! Cine-s protagoniștii melomani? # Ziarul de Iasi
Ghici cine se poza de zor, miercuri pe la amiază, în avionul de București stimați pasageri? Iată fotografia postată de șeful de la Palat, Andrei Apreotesei, cu mențiunea: „3 Tenori Ieșeni spre concertul cu Sir Tom Jones!!!”. Articolul Politichie de Bahlui, vedete internaționale pop-rock și dedicații cu manele la Adi Minune! Cine-s protagoniștii melomani? apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
03:20
Bani gratuit de la stat, dar cu condiții – În atenția absolvenților promoției 2025: prime, șomaj și sprijin gratuit de la AJOFM Iași # Ziarul de Iasi
Absolvenții promoției 2025 se pot înregistra în termen de 60 de zile pentru a beneficia gratuit de servicii specializate de integrare pe piața muncii. Înregistrarea le oferă acces la indemnizație de șomaj și primă de inserție, în condițiile prevăzute de lege. Articolul Bani gratuit de la stat, dar cu condiții – În atenția absolvenților promoției 2025: prime, șomaj și sprijin gratuit de la AJOFM Iași apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
03:20
Peste 1.500 de contestații la Bacalaureat 2025, în județul Iași. Rezultatele finale, publicate pe 30 iunie # Ziarul de Iasi
Rezultatele finale ale examenului de Bacalaureat 2025 vor fi publicate luni, 30 iunie. La nivelul județului Iași au fost înregistrate aproximativ 1.500 de contestații, după ce au fost depuse peste 1.300 de cereri de vizualizare a lucrărilor. Articolul Peste 1.500 de contestații la Bacalaureat 2025, în județul Iași. Rezultatele finale, publicate pe 30 iunie apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
03:20
Un mare lac privat din Iași este scos la vânzare pe OLX. Aproape 10 hectare în total pentru peste 350.000 de euro # Ziarul de Iasi
Un lac privat de 5 hectare, cu plantații agricole și pășune, este scos la vânzare în Gropnița, Iași, pentru 355.000 de euro. Proprietatea dispune, în total, de o suprafață de 95.000 mp, este extravilană și se poate achiziționa integral sau pe loturi. Articolul Un mare lac privat din Iași este scos la vânzare pe OLX. Aproape 10 hectare în total pentru peste 350.000 de euro apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
03:20
Tătărașiul domină piața imobiliară din Iași: ofertă mare, prețuri sub medie. Și Frumoasa e în frunte, dar în altfel de top. Analiză pe cartiere # Ziarul de Iasi
În Iași, cartierul Tătărași a fost, în prima parte a acestui an, cea mai activă zonă de pe piața rezidențială, atât în privința ofertei, cât și a cererii. Cum stau, comparativ, celelalte cartiere ieșene? Articolul Tătărașiul domină piața imobiliară din Iași: ofertă mare, prețuri sub medie. Și Frumoasa e în frunte, dar în altfel de top. Analiză pe cartiere apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
03:20
Premieră la înmatriculări: Iașul își schimbă motorizarea! Hibridul urcă și întrece benzina, dar motorina rămâne în top. Cum stăm pe mărci? # Ziarul de Iasi
Peste 1.300 de autoturisme au fost înmatriculate în județul Iași în luna mai 2025, iar balanța înclină din nou, așa cum ne-am obișnuit, spre segmentul second-hand. Interesant este însă un alt aspect: motorizarea noilor mașini înmatriculate. În premieră, benzinarele trec pe locul trei. Articolul Premieră la înmatriculări: Iașul își schimbă motorizarea! Hibridul urcă și întrece benzina, dar motorina rămâne în top. Cum stăm pe mărci? apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
27 iunie 2025
23:20
David Popovici, după ce a câştigat a doua medalie la CE U23: Două momente care încap în 24 de ore, dar care adună ani de muncă, sacrificii şi visuri # Ziarul de Iasi
Multiplul campion la nataţie David Popovici a notat, vineri, pe Facebook, după ce a câştigat a doua medalie la Campionatul European U23, că aceste performanţe reprezintă rezultatul a “ani de muncă, sacrificii şi visuri”. Articolul David Popovici, după ce a câştigat a doua medalie la CE U23: Două momente care încap în 24 de ore, dar care adună ani de muncă, sacrificii şi visuri apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
23:20
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) a identificat apariția, în ultima perioadă, a unor site-uri clonă, conturi false pe rețelele sociale și adrese de e-mail care utilizează în mod abuziv denumirea și/sau logoul CECCAR. Fenomenul este similar cu cel înregistrat recent în cazul altor instituții publice, precum Serviciul Român de Informații (SRI) sau Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Articolul Falsuri cu nume oficial: CECCAR, ținta unor fraude cibernetice apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
22:20
Fotbal: UEFA autorizează pe Olympique Lyon să joace în Liga Europa, în anumite condiţii # Ziarul de Iasi
Veşti bune pentru Olympique Lyon. Clubul francez a primit undă verde vineri, din partea UEFA, şi va putea evolua în Liga Europa sezonul viitor, cu condiţia să îşi asigure un loc în prima ligă franceză. Articolul Fotbal: UEFA autorizează pe Olympique Lyon să joace în Liga Europa, în anumite condiţii apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
21:20
Sportiva Rebecca-Aimee Diaconescu s-a clasat, vineri, pe locul şapte în proba de 400 m liber din cadrul Campionatului European de înot pentru tineret (U23), competiţie care se desfăşoară la Samorin. Articolul Înot: Rebecca Diaconescu, locul 7 în finala la 400 m liber, la Europeanul U23 apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
20:20
David Popovici a câştigat, vineri, medalia de bronz în proba de 50 m liber din cadrul Campionatului European de înot pentru tineret (U23), competiţie care se desfăşoară la Samorin. Articolul Înot: David Popovici, medalie de bronz la 50 m liber, la Campionatul European U23 apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
19:20
Mai puține autorizații de construire la Iași în ultima lună monitorizată. Scădere dramatică în urban, mediul rural salvează ritmul # Ziarul de Iasi
Eliberarea autorizațiilor de construire a frânat în aprilie, în comparație cu aceeași lună din 2024. Doar 172 de autorizații de construire pentru clădiri destinate locuirii au fost eliberate în județ, cu aproape 12% mai puține decât în aprilie anul trecut. Articolul Mai puține autorizații de construire la Iași în ultima lună monitorizată. Scădere dramatică în urban, mediul rural salvează ritmul apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
18:20
Prim-ministrul Ilie Bolojan a anunțat astăzi un moratoriu care va afecta proiectul Sălii Polivalente de la Iași. Timp de 6 luni nu vor mai fi lansate licitații la proiecte majore. Investiția de la Iași este estimată la 330 milioane lei. Articolul Proiectul Sălii Polivalente a fost blocat: nu va mai fi relansată licitația apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.