Furtună în Bucureşti – Peste 800 de solicitări prin apel la numărul unic de urgenţă 112 / Circulaţia mijloacelor de transport, afectată / Toate echipele Apa Nova disponibile, aflate în teren - VIDEO
News.ro,
9 iunie 2025 19:40
Pompierii au înregistrat, luni, peste 800 de solicitări prin apel la numărul unic de urgenţă 112, î urma furtunii din Capitală şi întervin în mai multe zone ale oraşului. Primăria Bucureşti a anunţat, de asemenea, că circulaţia mijloacelor de transport a fost afectată şi toate echipele Apa Nova disponibile sunt în teren.
• • •
Alte ştiri de News.ro
Acum o oră
00:50
Sly Stone, pionier al funk-ului, a cărui muzică a stat la originea exploziei soul-ului în anii 1960, a murit la vârsta de 82 de ani, a anunţat luni familia sa, relatează AFP.
00:30
RFK Jr. i-a demis pe toţi membrii comitetului consultativ pentru vaccinuri al Centrului pentru Controlul Bolilor (CDC) # News.ro
Secretarul american pentru sănătate şi servicii sociale, Robert F. Kennedy Jr., a demis luni un grup de experţi în materie de vaccinuri (ACIP) care au ghidat de-a lungul timpului recomandările guvernului federal în acest domeniu, afirmând că grupul este „afectat de conflicte de interese”, relatează CNN.
Acum 2 ore
00:10
Un avion care zbura de la Budapesta la Lyon a aterizat de urgenţă în Austria după ce în cabina piloţilor a apărut fum # News.ro
Un avion care transporta 143 de pasageri şi şase membri ai echipajului de la Budapesta către oraşul Lyon, din estul Franţei, a fost nevoit să aterizeze de urgenţă la Graz, al doilea oraş ca mărime din Austria, după ce în cabina piloţilor a apărut fum, a anunţat luni poliţia austriacă, informează Reuters.
00:00
Cupa Mondială 2026 – calificări: Italia se desparte de Spalletti cu victorie, 2-0 cu Moldova / Belgia a condus cu 3-0, a fost egalată de galezi şi s-a impus cu 4-3 / Croaţia a făcut scor cu Cehia, 5-1 # News.ro
Echipa naţională a Italiei a dispus luni seara, pe teren propriu, scor 2-0, de naţionala Moldovei, în ultimul meci al lui Spalletti pe banca tehnică. Tot în calificările europene pentru Cupa Mondială 2026, Belgia a făcut 4-3 cu Ţara Galilor, după ce a condus cu 3-0 şi a fost egalată, iar Croaţia a surclasat Cehia, scor 5-1.
9 iunie 2025
23:30
UPDATE - 700 de puşcaşi marini sunt trimişi la Los Angeles. CNN: Escaladare semnificativă a utilizării armatei de către Trump # News.ro
Şapte sute de puşcaşi marini din California au primit ordin să acorde asistenţă în Los Angeles şi se aşteaptă ca aceştia să ajungă în următoarele 24 de ore, a confirmat un oficial american citat de ABC News şi Reuters.
Acum 4 ore
23:20
Radu Burnete, despre negocierile de la Cotroceni: Procesul este unul serios şi aplicat, motiv pentru care nu s-au luat încă decizii finale / Majorarea taxelor rămâne doar o soluţie de ultimă instanţă # News.ro
Radu Burnete, care va prelua la 1 iulie funcţia de consilier prezidenţial decretul de numire fiind deja semnat, anunţă, luni seară, că discuţiile dintre partidele care ar putea forma viitoarea coaliţie vor continua marţi, întrucât demersul este ”serios şi aplicat”. De aceea, nu s-au luat decizii la finalul negocierilor de luni. Preşedintele îşi doreşte reducerea cheltuielilor statului, majorarea taxelor fiind o soluţie de ultimă instanţă.
23:10
Tatăl lui Elon Musk spune că disputa fiului său cu Trump a fost declanşată de un stres intens şi se va încheia în curând. El îl laudă pe Putin ca fiind un „om foarte echilibrat şi plăcut” # News.ro
Disputa dintre Donald Trump şi Elon Musk a fost declanşată de luni de stres intens de ambele părţi, iar lupta publică dintre preşedintele american şi donatorul miliardar trebuie să înceteze, a declarat luni pentru Reuters Errol Musk, tatăl patronului Tesla şi SpaceX, care se află la Moscova.
23:10
Clădirea Primăriei Sibiu, iluminată în culoarea turcoaz, de Ziua internaţională pentru conştientizarea bolii Batten / Ce este boala şi cât de des apare – FOTO # News.ro
Clădirea Primăriei Sibiu a fost iluminată, luni, în culoarea turcoaz, de Ziua internaţională pentru conştientizarea bolii Batten. Este o familie de boli rare cauzate de mutaţii genetice autozomale recesive. Aceste mutaţii genetice perturba capacitatea celulelor de a elimina deşeurile.
23:00
Confederaţia Braziliană de Fotbal (CBF) a anunţat luni lista jucătoarelor convocate pentru Copa America la fotbal feminin. Printre fotbalistele convocate se află şi o legendă a fotbalului feminin, Marta, care a împlinit 39 de ani.
22:30
Procurorul general din California anunţă că îl dă în judecată pe Trump pentru ordinul „ilegal” de a desfăşura Garda Naţională # News.ro
Procurorul general al Californiei, Rob Bonta, a declarat luni că va da în judecată administraţia Trump pentru desfăşurarea în weekend a sute de membri ai Gărzii Naţionale în Los Angeles, o mişcare pe care a numit-o „ilegală”, neavând aprobarea autorităţilor celui mai mare stat american, informează NBC News.
22:30
Furtună în Bucureşti – Ministrul Mediului: E din seria fenomenelor istorice, unul la mulţi ani / Nu va rămâne un eveniment meteo izolat / Nu mai e vorba despre dacă se va întâmpla din nou, ci când şi cât de rău va fi # News.ro
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, afirmă, luni seară, că furtuna din Bucureşti a adus cantităţi uriaşe de apă, ”din seria fenomenelor istorice, unul la mulţi ani”. Din păcate, crede ministrul, din cauza schimbărilor climatice, evenimentul meteo nu va fi singular. ”Nu mai e vorba despre dacă se va întâmpla din nou, ci când şi cât de rău va fi data viitoare”, crede Mircea Fechet.
22:30
Preţurile petrolului au atins luni maxime ale mai multor săptămâni, în contextul discuţiilor comerciale SUA-China # News.ro
Preţurile petrolului au atins luni maxime ale ultimelor săptămâni, impulsionate de un dolar american mai slab şi de aşteptările investitorilor privind discuţiile comerciale SUA-China de la Londra, transmite Reuters.
22:20
Sibiu: Bucăţi din tavanul de rigips al unui centru comercial s-au desprins şi au căzut/ Verificări ale inspectorilor de la Protecţia Consumatorului # News.ro
Bucăţi mari din tavanul de rigips al unui centru comercial din Sibiu s-au desprins şi au căzut, luni, fără ca cineva să fie rănit. Conducerea Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consulatorului a trimis mai mulţi inspectori la faţa locului. În cursul zilei de marţi administratorul centrului comercial a fost chemat la sediul CJPC Sibiu pentru explicaţii.
22:10
Diana Loreta Păun: Sunt toxice cu care noi venim în contact zi de zi şi pe care de obicei nu le băgăm în seamă/ Pot să codifice inclusiv semnalul pe care glandele îl duc mai departe către ţesuturi şi să genereze inclusiv cancere # News.ro
Prof. univ.dr. Diaa Loreta Păun, medic primar endocrinolog, şeful Secţiei de Endocrinologie de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, a atras atenţia că sunt tot felul de toxine cu care intrăm în contact (cosmetice, detergenţi, ambalaje, pesticide) care pot ajunge în ţesuturi şi pot să genereze inclusiv cancere.
21:50
Trump sugerează arestarea guvernatorului Californiei, după ce acesta a promis să dea în judecată autorităţile federale pentru mobilizarea Gărzii Naţionale. Gavin Newsom este considerat un potenţial candidat democrat în alegerile din 2028 # News.ro
Oficialii din California l-au acuzat luni pe preşedintele Donald Trump că a inflamat o situaţie deja tensionată în Los Angeles prin trimiterea trupelor Gărzii Naţionale, în timp ce Casa Albă a susţinut că demonstraţiile, uneori violente, justifică intensificarea eforturilor de expulzare. Trump a sugerat chiar arestarea guvernatorului Californiei, Gavin Newsom, după ce acesta a promis că va da în judecată administraţia federală, relatează Reuters.
21:40
Medicul Diana Loreta Păun: Din păcate, incidenţa cancerului tiroidian este în creştere / Multe dintre cazuri iau forme destul de prost, din punct de vedere evolutiv / Ne pune în nişte situaţii pe care în ultimii ani nu le-am prea văzut # News.ro
Prof. univ.dr. Diana Loreta Păun, medic primar endocrinolog, şeful Secţiei de Endocrinologie de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, a atras atenţia că sunt în creştere cazurile de cancer tiroidian, atât la femei, cât şi la bărbaţi. Acesta debutează ca un nodul, iar pentru depistarea lui este necesară o analiză de specialitate.
21:30
Dragoş Anastasiu: Apreciez îngrijorarea legitimă cu privire la măsurile pe care noul guvern le va adopta/ Dezbaterea se concentrează excesiv pe cine a propus o idee şi prea puţin dacă ea are sens/ România are nevoie de soluţii solide, nu de dispute steril # News.ro
Antreprenorul Dragoş Anastasiu, consilier onorific al preşedintelui României pentru relaţia cu mediul de afaceri, apreciază interesul opiniei publice cu privire la măsurile care se pregătesc pentru reducerea deficitului, însă afirmă că discuţiile se concentrează prea mult pe cine propune anumite soluţii, nu dacăm este au sens şi sunt sustenabile. ”România are nevoie de soluţii solide, nu de dispute sterile despre cine a fost primul care a aprins lumina”, a transmis Anastasiu.
Acum 6 ore
21:20
Bursele europene au încheiat sesiunea de luni în scădere, în aşteptarea veştilor din discuţiile comerciale SUA-China # News.ro
Pieţele bursiere europene au închis luni cu pierderi uşoare, indicele Stoxx 600 terminând ziua cu un declin de 0,08%, tendinţa negativă reflectând o atitudine de ”expectativă” a investitorilor, care sunt cu ochii pe eventualele anunţuri de la discuţiile comerciale SUA-China, desfăşurate în Marea Britanie, transmite CNBC.
21:20
Clubul englez Manchester City a anunţat luni că l-a transferat pe fundaşul algerian Rayan Aït-Nouri, de la Wolverhampton.
21:00
Lewandowski s-a simţit „trădat şi rănit” de modul în care a pierdut statutul de căpitan al Poloniei # News.ro
Atacantul polonez Robert Lewandowski a declarat că încrederea sa a fost trădată şi că s-a simţit foarte afectat de modul în care antrenorul Michal Probierz i-a spus că va fi înlocuit din poziţia de căpitan al echipei Poloniei, relatează Reuters.
21:00
Prin desfăşurarea armatei în California împotriva avizului autorităţilor locale şi prin ameninţarea de a o trimite în toate oraşele americane unde vor avea loc manifestaţii împotriva politicii sale din domeniul imigraţiei, Donald Trump a trecut la un nou nivel în afirmarea puterii sale, scrie AFP.
20:50
Sistemul de operare ce stă la baza smartphone-urilor dezvoltate de compania americană primesc anul acesta mai multe funcţii noi şi suferă o schimbare de numerotare.
20:50
Circulaţie complet oprită pe Podul "Prieteniei" Giurgiu-Ruse, timp de opt ore, în noaptea de 12 spre 13 iunie / Se fac reparaţii urgente în Bulgaria / Aproape 590.000 de vehicule au traversat podul de la începutul anului # News.ro
Circulaţia va fi complet oprită pe Podul "Prieteniei" Giurgiu-Ruse, timp de opt ore, în noaptea de 12 spre 13 iunie, pentru reparaţii urgente în Bulgaria.
20:20
Două persoane au fost muşcate de şarpe în judeţul Iaşi, fiind transportate la spital. În unul din cazuri, cel al unui bărbat de 50 de ani, a fost necesară intervenţia elicopterului SMURD # News.ro
Un bărbat de 50 de ani din localitatea ieşeană Brăieşti a fost dus, luni, cu elicopterul SMURD la Spitalul ”Sfântul Spiridon” din Iaşi, după ce a fost muşcat de un şarpe. Tot luni, un copil de patru ani din comuna Popricani a ajuns la Spitalul de Copii ”Sfânta Maria” din Iaşi, părinţii acestuia susţinând că minorul ar fi muşcat, de asemenea, de un şarpe.
20:20
Mark Rutte, şeful NATO: „Acum suntem cu toţii pe flancul estic”. Rusia produce în trei luni ceea ce produce NATO într-un an. Putin ar putea lansa un atac până în 2030 # News.ro
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a îndemnat luni aliaţii să crească masiv cheltuielile pentru apărare şi să construiască mai multe arme, avertizând că liderul rus Vladimir Putin ar putea lansa un atac până în 2030, relatează POLITICO.
20:10
Regele Spaniei a ajuns în România – El a aterizat la Sibiu / Marţi va merge cu Nicuşor Dan în poligonul de la Cincu # News.ro
Regele Spaniei, Felipe al VI-lea, a ajuns, luni seară, în România şi, potrivit Boarding Pass, a aterizat la Sibiu. Regele s-a deplasat cu un Airbus A310 în configuraţie VIP, care a decolat de la baza aeriană Getafe. Regele Spaniei va merge, marţi, în poligonul de la Cincu, alături de preşedintele Nicuşor Dan care, potrivit aceluiaşi site specializat în ştiri din aviaţie, se va deplasa cu un avion de transport militar de tip C-27J Spartan.
20:00
Cristian Chivu, antrenorul român al lui Inter Milano, a oferit luni un prim interviu pentru site-ul lui Inter. Tehnicianul spune că echipa merge la Cupa Mondială a Cluburilor cu gândul la victoria finală.
20:00
Oaspeţi occidentali, printre care şi tatăl lui Elon Musk, participă la Moscova la un forum pro-Putin. Conspiraţionistul american Alex Jones se numără printre vorbitori. Una dintre discuţii se intitulează „MAGA în Rusia” # News.ro
Un oligarh rus pro-Putin organizează luni, la Moscova, o conferinţă de două zile, la care vor participa o serie de vorbitori occidentali, printre care tatăl lui Elon Musk, Errol, conspiraţionistul american Alex Jones şi politicianul britanic de extremă stânga George Galloway, relatează The Guardian.
19:50
Bistriţa-Năsăud: Bărbat plasat sub control judiciar după ce şi-a ameninţat un vecin cu un pistol / Poliţia a stabilit că a fost introdus ilegal în ţară, din Austria / Bărbatul mai avea acasă două arme lungi cu aer comprimat, ambele deţinute ilegal # News.ro
Un bărbat de 33 de ani din judeţul Bistriţa-Năsăud a fost plasat sub control judiciar, după ce şi-a ameninţat un vecin cu un pistol. Cei doi s-au certat din cauza unui teren. Poliţia a stabilit că arma a fost introdusă ilegal în ţară, din Austria. Bărbatul mai avea acasă două arme lungi cu aer comprimat, ambele deţinute ilegal – una confecţionată artizanal, alta provenită din contrabandă.
19:40
Furtună în Bucureşti – Peste 800 de solicitări prin apel la numărul unic de urgenţă 112 / Circulaţia mijloacelor de transport, afectată / Toate echipele Apa Nova disponibile, aflate în teren - VIDEO # News.ro
Pompierii au înregistrat, luni, peste 800 de solicitări prin apel la numărul unic de urgenţă 112, î urma furtunii din Capitală şi întervin în mai multe zone ale oraşului. Primăria Bucureşti a anunţat, de asemenea, că circulaţia mijloacelor de transport a fost afectată şi toate echipele Apa Nova disponibile sunt în teren.
19:40
Virgil Guran (PNL): Din câte ştiu, nu o să fie de la PNL propunerea pentru poziţia de judecător CCR. Prin algoritmul politic, ar merge către PSD şi UDMR # News.ro
Vicepreşedintele PNL Virgil Guran a declarat, luni, că din câte ştie, nu o să fie de la PNL propunerea pentru poziţia de judecător CCR şi, prin algoritmul politic, ar merge către PSD şi UDMR.
19:30
Bărbatul de 27 de ani care a fost surprins în imagini în timp ce îşi lovea soţia cu palmele, în timp ce copilul se afla într-un leagăn, într-un loc de joacă din Braşov, a fost arestat preventiv.
Acum 8 ore
19:20
Victorie pentru Giorgia Meloni. Referendumurile iniţiate de opoziţia de stânga pe tema cetăţeniei şi forţei de muncă, invalidate de prezenţa scăzută la vot # News.ro
Referendumurile din Italia pentru relaxarea legii de obţinere a cetăţeniei şi pentru înăsprirea normelor de protecţie a muncii sunt invalidate de prezenţa scăzută la vot, ceea ce reprezintă un eşec pentru opoziţia divizată de centru-stânga şi pentru sindicatele care le-au susţinut, arată datele comunicate luni de agenţia de sondaje YouTrend, relatează Reuters.
19:20
Trafic intens pe A1, Bucureşti - Piteşti, la intrarea în Capitală şi pe A2, pe sensul de mers Constanţa - Bucureşti, la finalul minivacanţei de Rusalii / Coloane de autovehicule între Predeal şi Buşteni, precum şi în Comarnic # News.ro
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române anunţă că luni, la ora 19.00, se înregistra trafic intens pe A1, Bucureşti - Piteşti, la intrarea în capitală şi pe A2, pe sensul de mers Constanţa - Bucureşti, la finalul minivacanţei de Rusalii. De asemenea sunt coloane de autovehicule între Predeal şi Buşteni, precum şi în Comarnic, în direcţia de coborâre spre Ploieşti, valorile de trafic fiind în scădere.
19:10
Tenis: Tatăl lui Jannik Sinner a fost prea ocupat cu munca pentru a fi prezent la finala record de la Roland Garros # News.ro
Liderul clasamentului mondial ATP, italianul Jannik Sinner a recunoscut într-o conferinţă de presă că tatăl său nu a fost prezent la finala de duminică, de la Roland Garros, pentru că era la serviciu.
19:10
IPJ Giurgiu: Un cetăţean nepalez ar fi intrat în râul Argeş şi nu a mai ieşit la suprafaţă / Un bucureştean a încercat să îl salveze, însă victima a fost trasă de curenţi # News.ro
Inspectoratul Judeţean de Poliţie Giurgiu anunţă, luni, că un cetăţean nepalez ar fi intrat în râul Argeş şi nu a mai ieşit la suprafaţă, împreună cu reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti - Ilfov efectuându-se cercetări, pentru depistarea persoanei dispărute. Un bărbat care se afla pe mal ar fi intrat în apă pentru a-l salva, însă victima a fost trasă de curenţi.
19:10
Echipa naţională a Macedoniei de Nord a învins luni, în deplasare, scor 1-0, echipa naţională a Kazahstanului, într-un meci din grupa J a calificărilor europene pentru Cupa Mondială 2026.
19:00
Deputat USR, despre candidatul partidului la Primăria Capitalei: Mi-aş dori ca USR să aibă un candidat puternic. Îl voi susţine pe Cătălin Drulă pentru această funcţie # News.ro
Deputatul USR Adrian Echert a declarat, luni, despre candidatul partidului la Primăria Capitalei, că şi-ar dori ca USR să aibă un candidat puternic şi că îl va susţine pe Cătălin Drulă pentru această funcţie, el adăugând că în discuţii informale, sunt mai mulţi lideri ai partidului care vor ca acesta să candideze.
18:40
AP: "Poate succesul de jucător al neexperimentatului Cristian Chivu să se transpună pe banca tehnică a lui Inter Milano?" / Cât va câştiga fostul fotbalist la gruparea milaneză # News.ro
Inter Milano l-a numit pe Cristian Chivu în funcţia de antrenor, în ciuda relativei sale lipse de experienţă, şi va spera să aibă la fel de mult succes ca în cariera sa de jucător la Nerazzurri, scrie, luni, Associated Press.
18:30
În lupta împotriva sepsisului sever, fiecare oră de tratament eficient poate înclina balanţa între viaţă şi moarte. Deşi administrarea de antibiotice, alături de măsurile de susţinere specifice terapiei intensive, rămâne standardul terapeutic de primă linie, un nou studiu de mari dimensiuni sugerează că o clasă bine-cunoscută de medicamente, statinele, ar putea aduce beneficii neaşteptate în reducerea mortalităţii la pacienţii cu sepsis. Descoperirile deschid o direcţie promiţătoare în optimizarea terapiei adjuvante pentru afecţiunile inflamatorii cu severitate crescută, întâlnite în terapia intensivă.
18:30
Noul preşedinte al Poloniei spune că vrea să consolideze formatul NATO Bucureşti-9. El speră să aibă relaţii bune cu Viktor Orban şi să refacă Grupul de la Vişegrad # News.ro
Ungaria este un partener important pentru Polonia, a declarat preşedintele polonez nou ales, Karol Nawrocki, în primul său interviu acordat unei publicaţii din străinătate, adăugând că vrea să lucreze la cooperarea în cadrul Grupului regional de la Vişegrad, dar şi la consolidarea flancului estic şi al formatului NATO Bucureşti-9, relatează Reuters.
18:00
Furtună în Bucureşti - Apa Nova: S-au înregistrat cantităţi de precipitaţii care au depăşit 43 l/mp şi izolat peste 70 l/mp, iar instantaneu s-au depăşit şi 120 l/mp/ ”Eveniment pluvial” care a depăşit frecvenţa de o dată la 100 de ani # News.ro
Compania Apa Nova anunţă că intervine cu toate echipele şi utilajele în teren, în urma furtunii din Bucureşti, în timpul căreia s-au înregistrat cantităţi de apă care au depăşit 43 l/mp şi izolat peste 70 l/mp, iar instantaneu s-au depăşit şi 120 l/mp. ”S-a înregistrat un eveniment pluvial ce a depăşit, din punct de vedere al frecvenţei de apariţie, frecvenţa de o dată la 100 de ani”, afirmă reprezentanţii companiei.
17:50
UPDATE - Tulcea: Un camion înmatriculat în Ucraina şi două autoturisme, implicate într-un accident/ Şoferul camionului a murit/ Un adult şi un copil, transportaţi la spital/ Traficul pe DN 22, blocat complet - FOTO, VIDEO # News.ro
Un camion înmatriculat în Ucraina şi două autoturisme s-au ciocnit, luni după-amiază, în localitatea Somova din judeţul Tulcea. Şoferul camionului a murit. Un adult şi un copil au fost transportaţi la spital, iar un alt copil, de 11 ani, primeşte îngrijiri medicale după ce a suferit un atac de panică. Traficul rutier pe DN 22 este blocat complet în urma accidentului.
17:50
Blocaj pe Autostrada A 3 Bucureşti - Ploieşti, în zona localităţii Voluntari, în urma ploii torenţiale / Circulaţia rutieră, oprită pe ambele sensuri de mers, s-a format o coloană auto la intrarea în Capitală, care este în creştere # News.ro
În urma furtunii din Bucureşti şi Ilfov, s-a produs un blocaj pe pe Autostrada A 3 Bucureşti - Ploieşti, în zona localităţii Voluntari, circulaţia rutieră fiind oprită pe ambele sensuri de mers. Poliţia Română anunţă că s-a format o coloană auto la intrarea în Capitală, care este în creştere.
17:30
Reacţia Kremlinului la planul NATO de consolidare a apărării aeriene: NATO se prezintă direct ca un instrument de agresiune. Îi va costa mult pe contribuabilii europeni # News.ro
Kremlinul a acuzat luni că planul NATO de a-şi consolida semnificativ capacităţile de apărare aeriană şi antirachetă este de natură agresivă şi va fi realizat pe cheltuiala contribuabililor europeni, cărora li se cere să plătească pentru a dezamorsa o ameninţare care nu există, relatează TASS şi Reuters.
Acum 12 ore
17:20
UPDATE - Furtună în Bucureşti - Cinci avioane aşteaptă să aterizeze pe Aeroportul ”Henri Coandă”/ Mai mulţi copaci, doborâţi de vânt şi străzi şi locuinţe inundate # News.ro
Cinci aeronave au aşteptat, luni după-amiază, să aterizeze pe Aeroportul ”Henri Coandă” din Bucureşti, din cauza furtunii puternice înregistrate în zonă. Echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă intervin în mai multe zone pentru îndepărtarea copacilor căzuţi, iar mai multe străzi şi locuinţe au fost inundate.
17:20
Clubul Internazionale Milano a anunţat, luni, că noul antrenor al echipei italiene este Cristian Chivu, acesta semnând un contract valabil doi ani.
17:20
Pe urmele lui Mircea Lucescu. Cristian Chivu, românul pregătit să scrie istorie ca antrenor la finalista Ligii Campionilor # News.ro
Cristian Chivu a semnat cu Inter Milano, dar el nu este primul român care pregăteşte echipa italiană. Înaintea lui Chivu, Mircea Lucescu a fost la cârma uneia dintre cele mai importante şi iubite echipe din lume.
17:10
Fechet: Am putea vedea în Praid evenimente de tip domino, cauzate de surpări parţiale la mina veche, însă nu ar afecta considerabil zona. Salinitatea apei în aval ar creşte brusc, dar ar fi o creştere temporară. E cel mai negru scenariu al experţilor # News.ro
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a afirmat că experţii care monitorizează situaţia de la Salina Praid consideră că, la acest moment, scenariul ”cel mai negru” ar fi al unor ”evenimente de tip domino, cauzate de surpări parţiale la mina veche, însă acestea nu ar afecta considerabil zona”. ”Salinitatea apei în aval ar creşte brusc, dar ar fi o creştere temporară”, a adăugat el.
17:00
Tulcea: Un camion înmatriculat în Ucraina şi două autoturisme, implicate într-un accident/ Şoferul camionului a murit/ Traficul pe DN 22, blocat complet # News.ro
Un camion înmatriculat în Ucraina şi două autoturisme s-au ciocnit, luni după-amiază, în localitatea Somova din judeţul Tulcea. Primele informaţii arată că şoferul camionului a murit. Traficul rutier pe DN 22 este blocat complet în urma accidentului.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.