Ministrul Educației susține că România are „cel mai generos” sistem de burse din UE: „Sunt două criterii pe baza cărora vom face această redimensionare”
HotNews.ro,
28 iunie 2025 17:00
Ministrul Educației, Daniel David, a declarat sâmbătă la Digi 24 că „redimensionarea” burselor este obligatorie „în condițiile în care te confrunți cu o criză economică și ai un sistem de burse care a explodat în…
• • •
Alte ştiri de HotNews.ro
Acum 15 minute
10:10
Noi informații de la spitalul unde este internat Ion Iliescu: Starea lui de sănătate este stabilă, însă are nevoie de oxigen suplimentar # HotNews.ro
Starea de sănătate a fostului președinte este stabilă, potrivit ultimului buletin medical de la Spitalul „Agrippa Ionescu”, însă medicii precizează că are în continuare nevoie de oxigen suplimentar. „Pacientul este conștient, stabil cardiovascular, respiră spontan,…
Acum o oră
09:50
Statistica a numărat câți români sunt săraci, adică reușesc să trăiască cu 63 de lei/zi # HotNews.ro
Valoarea pragului de sărăcie relativă a fost, în anul 2024, de 23.262 lei pe an pe o persoană, adică de circa 63 de lei/zi, potrivit informațiilor publicate luni de Institutul Național de Statistică. În valori…
09:40
VIDEO Ucraina publică imagini cu camerunezi capturați în timp ce luptau de partea rușilor: „Susțin că se îndreptau spre Rusia pentru a face șampon” # HotNews.ro
Forțele armate ale Ucrainei au prezentat o înregistrare video cu doi cetățeni ai Camerunului care s-au înrolat pentru a lupta în armata rusă pe front, aceștia fiind capturați în lupte din nordul Ucrainei, relatează Ukraîinska…
09:30
Ședința CSAȚ convocată de Nicușor Dan are loc luni. Cinci mari subiecte pe ordinea de zi, inclusiv o premieră # HotNews.ro
Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării ce a fost convocată de președintele Nicușor Dan are loc luni, de la ora 12.00, la Palatul Cotroceni, potrivit programului oficial al Președinției. Este prima ședință CSAȚ a…
Acum 2 ore
08:50
Canada renunță la taxa pe tehnologie pentru a putea avansa în negocierile comerciale cu Trump # HotNews.ro
Canada a eliminat o taxă pe serviciile digitale care viza companiile de tehnologie din SUA, în efortul de a facilita negocierile comerciale cu vecinul său, după ce președintele Donald Trump a descris taxa drept un…
08:50
Unul dintre cei doi infractori care au dus apariția termenului de „Sindromul Stockholm” a murit. Povestea jafului din 1973 # HotNews.ro
Unul dintre cei doi infractori implicați în jaful care a dat lumii termenul de „Sindromul Stockholm” a murit la vârsta de 78 de ani, scrie Rai News, preluat de Rador Radio România. Clark Olofsson a…
08:50
Dalai Lama, care a estimat recent că ar putea trăi până la 110 ani, își va dezvălui planurile privind succesorul săptămâna aceasta. De ce e atentă China # HotNews.ro
Dalai Lama, cel mai longeviv lider religios din lume, va vorbi săptămâna aceasta, înainte de a împlini 90 de ani, în cadrul unei importante reuniuni de trei zile a liderilor religioși budiști, în timp ce…
08:30
Doar 1 din 7: Ce remarcă Institutul pentru Studiul Războiului după atacul aerian masiv al Rusiei împotriva Ucrainei # HotNews.ro
Rusia a desfășurat în noaptea de sâmbătă spre duminică cel mai mare atac combinat de la începutul războiului, lansând peste 500 de rachete și drone asupra Ucrainei, ceea ce a copleșit parțial sistemele de apărare…
Acum 4 ore
08:20
După 4 ani de creștere a bunăstării, România a înregistrat anul trecut prima scădere a PIB/capita față de media UE. Polonia ne-a luat-o înainte # HotNews.ro
Datele publicate recent de Eurostat indică o evoluție îngrijorătoare pentru România în ceea ce privește Produsul Intern Brut (PIB) pe cap de locuitor la Paritatea Puterii de Cumpărare (PPC). După 4 ani de creștere susținută,…
08:10
Reacția a surprins întreaga lume. Pe 22 iunie, exact când Donald Trump a anunțat că Statele Unite au „anihilat” siturile nucleare ale Iranului, Hassan Abedini, vicepreședintele radiodifuziunii și televiziunii de stat iraniene, a declarat în…
07:50
De mâine factura la curent va crește pentru că dispare plafonarea. Cine va fi ajutat în continuare și pentru cât timp # HotNews.ro
Facturile la energie au fost plafonate timp de trei ani, dar de la 1 iulie piața de electricitate se va liberaliza și consumatorii vor plăti prețul întreg. Pentru cei cu consum mic, care plăteau cel…
07:40
Doi pompieri au fost uciși de un lunetist în statul american Idaho în timp ce interveneau la un incendiu. Ce suspectează autoritățile # HotNews.ro
Doi pompieri au fost împușcați mortal în timp ce interveneau la un incendiu în nordul statului Idaho, a transmis biroul șerifului din Kootenai, care a anunțat apoi că a fost găsit un bărbat mort cu…
07:20
Sunt prosumator. Ce se schimbă pentru mine de la 1 iulie? Pot să vând energie unui furnizor și să cumpăr de la altul? # HotNews.ro
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a postat pe site-ul propriu noi informații sub formă de întrebări și răspunsuri, despre ce se va întâmpla cu prosumatorii după 1 iulie, când expiră plafonarea tarifelor…
07:10
Săptămâna tăierilor și scumpirilor: Ce se va întâmpla cu sporurile, bursele sau TVA. Guvernul urmează să anunțe pachetul de măsuri fiscale # HotNews.ro
Premierul Ilie Bolojan a trasat două direcții clare pentru zilele care urmează: echilibrarea deficitului și accesarea fondurilor europene. Pachetul de măsuri care să rezolve aceste probleme urmează să fie anunțat săptămâna această. Momentan nu știm…
07:10
Demonstrație cu cifre. Unul dintre cei mai importanți economiști români arată că nu politicienii și clientela de partid au fost principalii beneficiari ai dezmățului bugetar din ultimii ani, ci alții. „Realitatea este mult mai nuanțată și diferită” # HotNews.ro
În ciuda aparențelor în anul 2024 colectarea veniturilor fiscale + contribuții (CAS și CASS) a fost semnificativ mai bună decât în 2023. Astfel încasările la aceste categorii de venituri au crescut ca pondere totală în…
07:00
Începând de pe 1 iulie, ca urmare a încetării aplicării schemei de plafonare/compensare a prețului la energia electrică, fiecare consumator – fie casnic, fie non-casnic – va primi o factură în care consumul îi va…
07:00
Rezultate finale BAC 2025. Notele după contestatii vor fi publicate azi pe edu.ro și pe HotNews # HotNews.ro
Rezultatele finale la examenul de Bacalaureat 2025, după soluționarea contestațiilor, vor fi afișate luni, 30 iunie, pe platforma oficială a Ministerului Educației – bacalaureat.edu.ro. Astfel, tinerii care au susținut bacalaureatul vor afla azi dacă media…
Acum 6 ore
06:20
Spania a înregistrat temperaturi de 46 de grade Celsius; valul de caniculă din Europa continuă # HotNews.ro
Un val de căldură continuă să afecteze mari părți ale Europei, autoritățile din multe țări emițând avertismente sanitare pe fondul temperaturilor ridicate, notează BBC. Sudul Spaniei este regiunea cea mai afectată, cu temperaturi de aproximativ…
Acum 12 ore
23:00
Donald Trump ia în calcul să îi forțeze pe jurnaliști să dezvăluie sursele scurgerii de informații despre impactul atacurilor din Iran # HotNews.ro
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că analizează posibilitatea de a-i obliga să își dezvăluie sursele pe jurnaliștii care au publicat detalii dintr-un raport al serviciilor americane de informații în care era evaluat impactul recentelor…
22:20
FOTO Protest în Piața Victoriei. Sute de elevi și studenți au transmis Guvernului că „bursele nu sunt un moft, sunt un drept” # HotNews.ro
Sute de elev și studenți s-au adunat în Piața Victoriei din Capitală, duminică seară, pentru a protesta față de intenția Guvernului de a reduce numărul de burse, potrivit Agerpres. La ora 20, protestatarii s-au întâlnit…
21:50
Ministrul Sănătății: „Am identificat medici care au eliberat în jur de două-trei sute de concedii medicale pe zi” / „Aceste concedii medicale fictive ne costă foarte mulți bani” # HotNews.ro
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a vorbit duminică pentru B1 TV despre acțiunea Corpului de control în privința concediilor medicale „fictive” de la nivelul țării, un „fenomen” despre care spune că „ne costă foarte mulți bani”.…
Acum 24 ore
21:20
Donald Trump minimalizează acțiunile ostile de care este acuzat Beijingul, spunând că și SUA face „o mulțime de lucruri”. „Ne înțelegem bine cu China” # HotNews.ro
Președintele american Donald Trump a respins duminică importanța acțiunilor agresive asociate Beijingului, inclusiv a recentei arestări a doi cetățeni chinezi acuzați de introducerea ilegală a unui agent patogen periculos în Statele Unite, spunând că „așa…
21:10
De ce tot mai mulți oameni înlocuiesc Google Search cu ChatGPT și cu alte aplicații de inteligență artificială # HotNews.ro
În ultimele luni, tot mai mulți oameni aleg să caute pe ChatGPT, Claude, Gemini sau Perplexity, în loc să se ducă la clasicul Google, care părea „de neclintit”. Ar fi exagerat să spunem că Google…
21:10
Albu, care a fost implicat într-un conflict cu Andrei Miron, a semnat cu FC Botoșani pe 4 ianuarie 2025, dar nu a putut evolua în niciun meci pentru moldoveni. Acum, Botoșani a decis să renunțe la colabore,…
21:00
Ultimul partid pro-democrație din Hong Kong se desființează din cauza „presiunii politice imense” # HotNews.ro
Liga Social Democraților (LSD), partid politic pro-democrație din Hong Kong, a anunțat, duminică, că s-a desființat. Vestea marchează cea mai recentă înfrângere într-o represiune prelungită care deja a redus la tăcere o mare parte din…
20:40
Cum îți trimiți copilul în străinătate pe banii UE. „Am avut curajul să-mi las fiica de 13 ani în Turcia, într-un program Erasmus. S-a întors mai matură și mai responsabilă” # HotNews.ro
În urmă cu 4 ani, fiica mea a fost admisă într-un proiect Erasmus care s-a dovedit o experiență excelentă pentru ea. Peste câteva luni urmează să plece și băiatul meu de 12 ani, cu bursă…
20:40
SuperLiga: Revenire importantă la Dinamo: „A venit cu noi în cantonament, s-a pregătit separat trei zile” # HotNews.ro
Andrei Nicolescu, conducător al clubului Dinamo București, a explicat că atacantul croat Stipe Perica (29 de ani) nu mai este accidentat. Perica s-a accidentat pe 14 iunie, în timpul meciului de pregătire pe care „câinii”…
20:30
Un ministru francez cere prelungirea negocierilor dintre UE și SUA. Gândul cu care unii europeni încep să se resemneze # HotNews.ro
Ministrul francez al finanțelor a solicitat prelungirea negocierilor dintre UE și SUA în domeniul comerțului dincolo de termenul-limită din 9 iulie, pentru a fi obținut un acord mai bun, transmite Reuters. Termenul-limită a fost stabilit…
20:20
Mii de norvegieni au crezut că au devenit milionari jucând la loterie. Demisie la vârful Norsk Tipping ca urmare a unei erori grave # HotNews.ro
Numeroşi norvegieni au crezut că au devenit milionari după ce au primit o notificare de la compania naţională de jocuri de noroc prin care li se comunica că au câştigat sume fabuloase – până când…
20:20
SuperLiga: Cât mai stă Dan Petrescu la CFR Cluj: „Eu mă rog să fie atât, dar rezultatele nu pot să le comand” # HotNews.ro
Antrenorul Dan Petrescu a explicat că poziția sa la CFR Cluj nu este una sigură, putând să se despartă în orice moment de gruparea din Gruia. Petrescu a revenit la CFR Cluj în primăvara anului…
20:10
Ce e util să știi după afișarea rezultatelor finale la BAC 2025. Cum îți alegi facultatea dacă nu te pasionează nimic sau dacă hobby-urile tale nu sunt bănoase. „Nu orice pasiune trebuie să devină carieră” # HotNews.ro
Liceul s-a terminat, s-au afișat rezultatele la Bac, urmează admiterea la facultate. Dar ce faci când nu știi ce vrei să devii „când vei fi mare” și nici nu ai vreo pasiune mistuitoare care să…
20:00
Este cunoscut deja faptul că prețul automobilelor electrice este unul dintre criteriile pentru care clienții din Europa și SUA au decis să mai amâne, deocamdată, achiziția unei astfel de mașini. Acest lucru este valabil, însă,…
19:50
Ambasadorul Statelor Unite în Turcia vede „o oportunitate” după războiul Israel-Iran și crede că Ankara va juca un rol central # HotNews.ro
Războiul dintre Iran și Israel a deschis calea către „un nou drum” pentru Orientul Mijlociu, în care Turcia va juca un rol cheie, a declarat trimisul Washingtonului la Ankara, duminică, potrivit AFP. „Ceea ce tocmai…
19:50
„Avem un cumpărător pentru TikTok” – Trump spune că e vorba de „oameni foarte bogați” și promite să le dezvăluie identitatea # HotNews.ro
Președintele american Donald Trump a declarat, într-un interviu difuzat duminică de Fox News, că a găsit un cumpărător pentru aplicația TikTok, mai exact „un grup de oameni foarte bogați”. Trump a spus că va dezvălui…
19:40
INTERVIU „În timp ce erau în adăposturile antiaeriene din Harkov și Mariupol, părinții au plecat după apă și la întoarcere nu i-au mai găsit. Îi luaseră soldații”. Drama copiilor ucraineni răpiți de Rusia # HotNews.ro
Datele oficiale din Ucraina arată că aproape 20.000 de copii au fost luați din această țară și duși în Rusia de către militari, de la începutul războiului. Sunt cazuri documentate de presa internațională care arată…
19:10
Zeci de persoane reținute la un marș Pride din Istanbul, unde acest tip de manifestații sunt interzise # HotNews.ro
Poliția turcă a reținut cel puțin 30 de persoane în centrul Istanbulului, duminică, în timp ce acestea încercau să participe la un marș Pride pe care autoritățile l-au interzis ca parte din măsurile de represiune…
19:00
VIDEO Incendiu puternic la un depozit de pe A1. A fost emis un mesaj RO-Alert pentru mai multe localități # HotNews.ro
Un incendiu de amploare a izbucnit duminică seară la o hală aflată într-un parc logistic situat pe autostrada A1, în județul Giurgiu. Focul a cuprins acoperișul, panourile fotovoltaice montate pe clădire, precum și interiorul depozitului,…
18:40
Psihologia îndatorării fără limite în „Squid Game”: Ne arată serialul Netflix ceva mai important decât pare la prima vedere? # HotNews.ro
„Domnule, ați vrea să jucați un joc cu mine?” Aceste cuvinte aparent inofensive, adresate lui Gi-hun (personajul jucat de actorul Lee Jung-Jae) de către un recrutor misterios (Gong-Yoo) îl conduc către o oportunitate de salvare…
18:40
FOTO Miniștrii Mediului și Economiei au fost la Praid. Anunț pentru localnicii care vor să obțină sprijin din partea statului # HotNews.ro
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, și ministrul Economiei, Radu Miruță, au efectuat o vizită la Praid, duminică, „pentru că rapoartele nu pot înlocui realitatea din teren” și „realitatea este una dureroasă”, afirmă USR într-un comunicat de…
18:30
Un nou caz de femicid. O femeie a fost ucisă în bătaie de soț, în Brăila. Bărbatul a fost arestat preventiv # HotNews.ro
O femeie din județul Brăila a murit după ce a fost lovită în mod repetat de soțul ei, potrivit unui comunicat transmis duminică de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila. Potrivit procurorilor, un bărbat a…
18:20
La începutul anului 2023, Ellen Schendel a convocat o întâlnire cu cadrele didactice din toate departamentele de la Universitatea Bowling Green State. Singurul punct de pe ordinea de zi: ChatGPT, care tocmai ajunsese în mâinile…
18:10
Președintele Serbiei refuză anticipatele și amenință cu noi arestări după protestul de la Belgrad. „Nicio negociere cu teroriști și cei care au vrut să distrugă statul” # HotNews.ro
Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a insistat, duminică, că nu va ceda în fața celor 140.000 de protestatari care s-au adunat sâmbătă seară pe străzile capitalei Belgrad și au cerut alegeri anticipate, relatează AFP. Manifestația de…
17:40
Elena Udrea a fost operată, la scurt timp după internarea de urgență. Fostul ministru este la terapie intensivă # HotNews.ro
Elena Udrea a fost operată la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, duminică, și este la terapie intensivă, au declarat surse medicale pentru Agerpres. Sursele susțin că Udrea a fost diagnosticată cu colecistită acută litiazică, iar…
17:20
Justiția israeliană amână audierea lui Benjamin Netanyahu din procesul de corupție, după declarațiile lui Donald Trump # HotNews.ro
Tribunalul Districtual din Ierusalim a anulat audierile de săptămâna viitoare din îndelungatul proces de corupție al prim-ministrului Benjamin Netanyahu, acceptând o cerere pe care liderul israelian a formulat-o invocând rațiuni diplomatice și de securitate clasificate,…
17:10
India investighează ipoteza unui sabotaj în cazul prăbușirii avionului Air India, tragedie soldată cu 279 de morți # HotNews.ro
Ancheta cu privire la accidentul prăbuşirii la decolare a unui avion de tip Boeing 787 aparţinând companiei indiene Air India, la 12 iunie, la Ahmedabad, examinează toate ipotezele, inclusiv cea a unui sabotaj, anunţă duminică…
16:50
Viktor Orban susține că marșul Pride „repulsiv și rușinos” de la Budapesta a fost orchestrat de UE # HotNews.ro
Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, a acuzat Uniunea Europeană că le-a dat dispoziții politicienilor din opoziție să organizeze marșul Pride „repulsiv și rușinos” de sâmbătă de la Budapesta, care s-a transformat într-un protest antiguvernamental, a relatat…
16:30
Ucraina s-a retras din Convenția de la Ottawa, care interzice minele antipersonal. „O decizie dificilă, dar necesară” # HotNews.ro
Președintele Volodimir Zelenski a semnat un decret prin care Ucraina va părăsi așa-numita Convenție de la Ottawa, un tratat internațional ce interzice utilizarea, depozitarea și producerea minelor antipersonal, au informat autoritățile ucrainene, transmite duminică EFE,…
16:10
Un arbore a căzut peste doi oameni, duminică, în municipiul Brașov, iar unul dintre ei, un bărbat în vârstă de 27 de ani, a murit în urma incidentului, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU)…
16:00
Cum a reușit Qatarul să dezamorseze situația după atacul Iranului asupra celei mai mari baze conduse de SUA în regiune # HotNews.ro
Oficiali qatarezi de top se întâlneau luni după-amiază cu prim-ministrul țării pentru a găsi modalități de dezescaladare a conflictului dintre Iran și Israel, când personalul Ministerului apărării a sunat pentru a avertiza cu privire la…
15:50
Șeful diplomației ruse: Occidentul nu va învinge Rusia folosindu-se de Ucraina pe post de berbec # HotNews.ro
Occidentul colectiv urmărește să înfrângă strategic Rusia, folosindu-se de regimul de la Kiev ca de un berbec, dar nu va reuși, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, în timpul unor discuții cu omologul…
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.