Volei masculin, Golden League: A patra victorie consecutivă pentru România, 3-2 cu Croaţia
News.ro,
15 iunie 2025 23:40
Naţionala de volei masculin a României a învins, duminică, la Zadar, echipa Croaţiei, scor 3-2 (25-21, 25-22, 27-29, 20-25, 16-14), în Golden League.
• • •
Alte ştiri de News.ro
Acum 5 minute
15:20
Vara aceasta, România devine centrul fotbalului european de tineret, găzduind Campionatul UEFA Under-19 2025, o competiţie de prestigiu care aduce împreună cele mai promiţătoare naţionale de juniori din Europa. Meciurile se vor disputa în Bucureşti şi Voluntari, iar echipa naţională U19 a României se va confrunta cu adversari puternici în Grupa A: Spania şi Danemarca.
15:20
Ministrul Economiei, la Praid: Dacă constructorul nu respectă graficul de lucrări pentru 48 de ore, am cerut Salrom să rezilieze contractul. Totul trebuie terminat până la 1 iulie/ Birou mobil, fără „birocraţie inutilă”, pentru ajutorul de stat # News.ro
Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, aflat din nou luni, pe şantierul de la Salina Praid, afirmă că a cerut Salrom ca, în cazul în care constructorul nu respectă graficul de lucrări pentru 48 de ore, să rezilieze contractul şi să înlocuiască compania cu una care poate livra la timp. Potrivit ministrului, „presiunea rămâne clară” şi „totul trebuie finalizat până la 1 iulie”, fără „întârzieri sau scuze”. Ivan mai spune că a cerut constructorului „transparentizarea completă a graficului de lucrări”, cu „raport zilnic de progres”, considerând că aceste informaţii trebuie să fie publice. „Comunitatea locală are dreptul să ştie în timp real ce se întâmplă pe şantier”, afirmă ministrul. Ivan anunţă că a dispus un birou mobil al ministerului, cu şase persoane în teren care să lucreze direct cu oamenii, „fără birocraţie inutilă”.
Acum 15 minute
15:10
MAE, despre situaţia cetăţenilor români blocaţi în Israel şi Iran: Avem în jur de 385 de solicitări pe care le urmărim # News.ro
Secretarul de stat pentru Afaceri Europene, Orientul Mijlociu si Africa, Clara Staicu, a prezentat luni, situaţia cetăţenilor români aflaţi în Statul Israel şi în teritoriul Republicii Islamice Iran, în contextul celor mai recente evoluţii ale situaţiei de securitate din aceste zone, arătând că au în jur de 385 de solicitări pe care le urmăresc.
Acum 30 minute
15:00
Ministerul de Externe al Poloniei a anunţat că va evacua aproximativ 200 de cetăţeni din Israel, devenind astfel prima ţară din UE care face acest lucru în contextul escaladării tensiunilor cu Iranul, relatează POLITICO.
Acum o oră
14:40
Prefectura Mureş: Sovata rămâne o destinaţie sigură şi deschisă pentru turişti/ Staţiunea nu este afectată de starea de alertă instituită în judeţ, ca urmare a situaţiei grave de la Salina Praid # News.ro
Prefectura Mureş a anunţat, luni, că Sovata rămâne o destinaţie sigură şi deschisă pentru turişti, staţiunea nefiind afectată de starea de alPrefectura Mureş a anunţat, luni, că Sovata rămâne o destinaţie sigură şi deschisă pentru turişti, staţiunea nefiind afectată de starea de alertă instituită în judeţ, ca urmare a situaţiei grave de la Salina Praid, care a determinat creşterea salinităţii pe râul Târnava Mică. Potrivit sursei citate, toate activităţile turistice, inclusiv accesul la Lacul Ursu, tratamentele balneare, traseele de drumeţie, serviciile de cazare şi gastronomia locală, se desfăşoară în condiţii normale.ertă instituită în judeţ, ca urmare a situaţiei grave de la Salina Praid, care adeterminat creşterea salinităţii pe râul Târnava Mică.
14:30
Armata israeliană revendică controlul deplin asupra spaţiului aerian al Teheranului şi raportează noi lovituri în interiorul Iranului. Atacurile iraniene au ucis până acum 24 de persoane în Israel # News.ro
Forţele aeriene israeliene au stabilit „superioritatea aeriană deplină„ asupra capitalei iraniene Teheran, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al armatei israeliene (IDF), generalul de brigadă Effie Defrin, într-o conferinţă de presă. El adăugat că forţele aeriene israeliene au distrus o treime din lansatoarele de rachete balistice ale Iranului şi reuşesc acum să întrerupă „părţi extinse” ale atacurilor sale asupra Israelului, relatează The Times of Israel.
Acum 2 ore
14:20
Ministerul Agriculturii anunţă un sprijin financiar de 9,2 milioane de euro pentru pescarii din zona Mării Negre, prin finanţarea modernizării portului Midia # News.ro
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale anunţă că acordă o finanţare de 9,28 milioane euro pentru a sprijini activitatea pescarilor din zona Mării Negre, prin finanţarea modernizării şi extinderii infrastructurii pescăreşti a portului Midia din judeţul Constanţa.
14:20
Interul stânga norvegian Karoline Lund, una dintre sportivele constante şi puternice ale handbalului scandinav, va juca la SCM Râmnicu Vâlcea.
14:00
Unchiul marinarului de pe fregata ”Regele Ferdinand” dispărut în Marea Mediterană: A fost hăituit, insultat, ameninţat cu moartea / Nu avea cum să se sinucidă, cred că a fost ucis # News.ro
Unchiul marinarului de pe fregata ”Regele Ferdinand” dispărut în Marea Mediterană la începutul lunii iunie, Mihai Nicolae, a declarat că bărbatul a fost hăituit, insultat, umilit şi ameninţat cu moartea şi a susţinut că acesta nu avea cum să se sinucidă, în opinia sa, marinarul fiind ucis.
14:00
Negocierile pentru formarea Guvernului - Vasile Blaga: Trebuie să fii fraier ca a doua oară să faci o rocadă # News.ro
Senatorul PNl Vasile Blaga a declarat, luni, despre negocierile pentru formarea guvernului, că trebuie să fii fraier ca a doua oară să faci o rocadă, referitor la scenariul vehiculat în spaţiul public. În plus, el a cerut partidelor să fie un pic mai serioase, arătând că acest fel de a da pe surse fel şi fel de ştiri nu face bine românilor, pentru că oricum sunt cu nervii întinşi la maximum.
13:50
Parlamentul iranian pregăteşte un proiect de lege pentru a părăsi Tratatul de neproliferare nucleară # News.ro
Parlamentarii iranieni pregătesc un proiect de lege care ar putea împinge Teheranul spre ieşirea din Tratatul de neproliferare nucleară (TNP), a declarat luni Ministerul iranian de Externe, reiterând în acelaşi timp poziţia oficială a Teheranului împotriva dezvoltării armelor nucleare, relatează Reuters.
13:40
Atletism: Tatăl lui Jakob Ingebrigtsen, achitat în cazul acuzaţiilor de violenţă legate de fiul său şi condamnat la 15 zile de închisoare cu suspendare pentru acuzaţiile aduse de fiica sa # News.ro
Gjert Ingebrigtsen, tatăl campionului olimpic la atletism Jakob Ingebrigtsen, a fost condamnat luni la 15 zile de închisoare cu suspendare pentru violenţă asupra fiicei sale Ingrid. El a fost achitat însă pentru agresarea medaliatului cu aur la 5.000 m la Paris.
13:40
Scandal la Salonul Bourget 2025: Cinci standuri de armament israeliene, interzise prin decizie a guvernului francez # News.ro
Guvernul francez a ordonat blocarea accesului la standurile a cinci producători israelieni de armament care expuneau „arme ofensive” la ediţia din 2025 a Salonului aeronautic de la Paris, care s-a deschis luni, în prezenţa premierului François Bayrou, şi durează o săptămână, relatează Le Figaro.
Acum 4 ore
13:20
CFR Călători, discuţii cu autorităţile de resort pentru rezolvarea situaţiei financiare a companiei, determintată de subcompensare şi de diminuarea veniturilor/ CFR Călători: „NU se pune problema sistării activităţii sau a falimentului companiei” # News.ro
Reprezentanţi ai CFR Călători şi ai altor autorităţi de resort se întâlnesc, luni, pentru a discuta despre constrângerile financiare ale companiei, în condiţiile subcompensării şi ale diminuării veniturilor prognozate pentru anul 2025, care ar pune în pericol transportul public de călători. În acelaşi context, CFR Călători menţionează că NU se pune problema sistării activităţii sau a falimentului companiei. „Conducerea CFR Călători are convingerea că se vor găsi modalităţile prin care se vor asigura resursele financiare necesare”, se arată într-un comunicat de presă al companiei.
13:10
Standard Liege a ajuns la un acord cu Mircea Rednic: fostul jucător şi antrenor al clubului nostru revine ca tehnician pentru Les Rouches. Rednic a plecat luna trecută de la UTA Arad.
13:00
Ministerul Finanţelor anunţă un nou succes de etapă pentru România în recuperarea tabloului „Sfântul Sebastian” dispărut din colecţia naţională a României # News.ro
Capodopera „Sfântul Sebastian”, pictată de El Greco, dispărută din colecţia naţională a României, va rămâne la casa de licitaţii Christie’s din New York până când solicitările României de recuperare vor fi soluţionate de instanţele competente, anunţă Ministerul Finanţelor, precizând că. Christie’s a retras tabloul din licitaţia Old Masters planificată pentru 2025, unde figura ca piesă principală, după ce a fost notificată despre faptul că opera este de drept proprietatea României.
13:00
Ministerul israelian al Turismului estimează că aproximativ 40.000 de turişti sunt blocaţi în ţară după ce spaţiul aerian a fost închis până la noi ordine, pe fondul atacurilor cu rachete din partea Iranului, relatează The Times of Israel.
13:00
️AUR anunţă că se opune categoric creşterii de taxe şi de impozite pentru români şi propune o alternativă clară şi responsabilă: reducerea cheltuielilor de funcţionare a statului # News.ro
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă luni că respinge ferm orice intenţie de a împovăra suplimentar românii prin creşterea taxelor şi impozitelor şi propune o alternativă clară şi responsabilă, reducerea cheltuielilor de funcţionare a statului.
12:50
Preşedintele Bundesbank avertizează în privinţa riscurilor unui şoc petrolier din cauza războiului Israel-Iran # News.ro
Preşedintele Băncii Federale a Germaniei, Joachim Nagel, a avertizat luni în privinţa riscurilor unui şoc petrolier legat de conflictul dintre Israel şi Iran, îndemnând ca politica monetară în zona euro să nu fie relaxată, în pofida revenirii inflaţiei la 2%, relatează Le Figaro
12:50
Nicuşor Dan, după întâlnirea cu sindicatele: România se află într-un moment de cotitură, iar deciziile pe care le vom lua acum vor trasa direcţia ţării noastre pentru următorii ani # News.ro
Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, luni, după întâlnirea cu reprezentanţii sindicatelor, că România se află într-un moment de cotitură, iar deciziile pe care le vor lua acum vor trasa direcţia ţării noastre pentru următorii ani. Şeful statului mai spune că doar prin dialog social, un pilon esenţial al unei societăţi echilibrate, pot găsi variante adecvate care să răspundă în mod real nevoilor oamenilor.
12:20
Arad: Bărbat cercetat după ce a furnizat echipamente electronice pentru doi candidaţi la bacalaureat astfel încât aceştia să fraudeze probele scrise / Acuzaţia, complicitate la infracţiunea de divulgare de informaţii secrete de serviciu sau nepublice # News.ro
Un bărbat este cercetat de procurorii din Arad pentru pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de divulgare de informaţii secrete de serviciu sau nepublice, după ce a furnizat echipamente electronice care pot transmite audio şi video pentru doi candidaţi la examenul de bacalaureat din luna iunie a acestui an, astfel încât aceştia să fraudeze probele scrise ale examenului. Echipamentele înregistrau subiectele de pe foile de examen, iar apoi cei doi elevi primeau rezolvările.
12:20
Ultimul meci al naţionalei României la Campionatul European de tineret, de marţi, cu Slovacia, va fi arbitrat de o brigadă din Lituania, cu Manfredas Lukjančukas la centru.
12:20
Banca Mondială a evaluat Programul pentru Reducerea Abandonului Şcolar: Acesta a dus la rezultate şcolare îmbunătăţite şi o reducere a abandonului/ A contribuit şi la creşterea atractivităţii şcolilor beneficiare pentru profesori şi elevi # News.ro
Banca Mondială a prezentat un raport după evaluarea Programului Naţional pentru Reducerea Abandonului Şcolar (PNRAS) - Runda I şi a concluzionat că acesta a dus la rezultate şcolare îmbunătăţite care asigură o tranziţie către învăţământul secundar superior mai mare şi o reducere a abandonului şcolar. De asemenea, programul a adus îmbunătăţiri semnificative în stabilitatea personalului didactic, rata promovabilităţii şi participarea la Evaluarea Naţională. Rata de participare la Evaluarea Naţională a crescut cu 8 puncte procentuale în şcolile finanţate, iar procentului celor care au obţinut note peste 6 la Evaluarea Naţională a crescut cu 9 puncte procentuale.
12:20
Londra anunţă lansarea unei ample operaţiuni de poliţie pentru depistarea bandelor care au exploatat minore între sfârşitul anilor 1990 şi începutul anilor 2010 # News.ro
Ministerul britanic de Interne a anunţat duminică lansarea unei operaţiuni naţionale de poliţie pentru depistarea membrilor bandelor de pedofili responsabili de exploatarea sexuală a tinerelor fete în mai multe oraşe din Anglia între sfârşitul anilor 1990 şi începutul anilor 2010, relatează AFP.
12:10
Compania TAROM anunţă că prelungeşte suspendarea temporară a zborurilor către Tel Aviv, Beirut şi Amman.
12:10
Compania Naţională de Investiţii Rutiere a emis ordinul de începere pentru contractul lotului 2A Ditrău-Grinţieş al Autostrăzii Unirii # News.ro
Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR) a emis luni ordinul de începere pentru contractul lotului 2A Ditrău-Grinţieş al Autostrăzii Unirii-A8. Contractul durează 54 de luni, şi a stabilit ca dată de începere 30 iunie.
12:00
Avizul de muncă pentru un cetăţean străin. Care sun paşii esenţiali pentru angajatorii care doresc să aducă forţă de muncă din afara Uniunii Europene # News.ro
Tot mai mulţi angajatori români se confruntă cu dificultăţi în recrutarea forţei de muncă locale, motiv pentru care soluţia angajării cetăţenilor străini, în special din afara Uniunii Europene, devine tot mai frecventă. Cu toate acestea, procesul de obţinere a avizului de muncă pentru un cetăţean non-UE implică o serie de etape şi documente care, dacă nu sunt bine înţelese, pot duce la întârzieri sau chiar la respingerea cererii.
12:00
UPDATE - Spitalul ”Agrippa Ionescu”: Afecţiunea pulmonară de care suferă Ion Iliescu este de natură oncologică # News.ro
Afecţiunea pulmonară de care suferă Ion Iliescu este de natură oncologică, a anunţat luni, Spitalul ”Agrippa Ionescu”, din Capitală, unde fostul preşedinte al României se află internat de o săptămână. Iliescu a gopst supus, sub anestezie generală, unei proceduri endobronşice caree are ca scop menţinerea permeabilităţii căilor respiratorii superioare.
11:40
Sindicalist: Nu există nimic clar la momentul ăsta, nici pe tăieri, nici pe datul afară, cu ghilimelele de rigoare, nici pe găsirea unor soluţii care să tragă economia / În data de 20 iunie, Nicuşor Dan se întâlneşte cu partidele şi antreprenoriatul # News.ro
Liderul sindicatului Sanitas, Leonard Bărăscu, a declarat luni, după discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan, de la Palatul Cotroceni, că nu există nimic clar la momentul acesta, nici pe tăieri, nici pe datul afară, cu ghilimelele de rigoare, nici pe găsirea unor soluţii care să tragă economia. El a precizat că în data de 20 iunie, preşedintele Nicuşor Dan se întâlneşte cu partidele şi antreprenoriatul. De asemenea, şeful statului nu a dorit să discute despre propunerea de premier.
11:40
Botoşani: Două maşini în care se aflau şapte persoane, implicate într-un accident rutier / Un autoturism s-a răsturnat pe o parte în urma impactului / Trei copii şi două femei au ajuns la spital - FOTO # News.ro
Două maşini în care se aflau şapte persoane au fost implicate, luni, într-un accident rutier în judeţul Botoşani, iar în urma impactului un autoturism s-a răsturnat pe o parte. Echipele medicale au transportat la spital trei copii, cu vârste cuprinse între doi ani şi patru ani şi două femei, mamele acestora.
11:30
Secţia de volei feminin a clubului Dinamo anunţă transferul jucătoarei ucrainene Oleksandra Milenko, o extremă în vârstă de 25 de ani.
Acum 6 ore
11:20
În turul 8 al Marelui Premiu al Canadei, câştigat duminică de George Russell în faţa lui Max Verstappen, Lewis Hamilton a lovit ceva şi şi-a avariat monopostul Ferrari. La momentul respectiv, a fost dificil de ştiut ce a provocat impactul. De fapt, britanicul a trecut peste o marmotă, care nu a supravieţuit.
11:10
UPDATE - BNS i-a prezentat preşedintelui Nicuşor Dan 8 măsuri esenţiale pentru reducerea deficitului bugetar / Opoziţie totală faţă de diminuări salariale în sectorul bugetar, fără fundamentare, şi faţă de introducerea de taxe rudimentare # News.ro
Blocul Naţional Sindical transmite, luni, despre discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan, de la Palatul Cotroceni, la care ia parte, că prioritatea sindicatului este protejarea lucrătorilor din societăţi comerciale cu capital majoritar de stat şi din sectorul bugetar, aflate sub presiune în contextul reformelor propuse. În cadrul întâlnirii, sindicatul i-a prezentat şefului statului un material complex, care propune 8 măsuri esenţiale pentru un proces sustenabil de reducere a deficitului bugetar şi şi-a exprimat opoziţia totală faţă de orice diminuare salarială în sectorul bugetar care nu este fundamentată pe o analiză obiectivă şi transparentă şi introducerea unor taxe rudimentare, cum ar fi „taxa pe orice tranzacţie bancară”.
11:00
Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 5,6, produs la adâncimea de 53 de km, potrivit USGS, a zguduit duminică Lima, capitala peruană, şi regiunea înconjurătoare şi s-a soldat cu un mort şi 36 de răniţi, provocând alunecări de teren şi deteriorând facilităţi medicale şi educaţionale, a anunţat Centrul naţional pentru operaţiuni de urgenţă (COEN) din Peru, relatează AFP.
10:50
Petrişor Peiu (AUR): Românii, discriminaţi la ei acasă: Gaz mai scump pentru noi, reducere pentru străini! # News.ro
Senatorul AUR, Petrişor Peiu, afirmă că statul român, prin Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), a hotărât ca tariful de transport al gazelor să fie cu 40% mai mic pentru exportul în Austria decât pentru consumul intern în România, el arătând că este vorba de un caz revoltător de inechitate economică.
10:30
O clădire aparţinând misiunii diplomatice a SUA din Israel a fost uşor avariată de loviturile iraniene # News.ro
Ambasadorul SUA în Israel, Mike Huckabee, a declarat luni că o clădire aparţinând misiunii diplomatice americane din Tel Aviv a fost uşor avariată în urma loviturilor iraniene din cursul nopţii.
10:20
BNS, despre discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan, de la Palatul Cotroceni: Prioritatea, protejarea lucrătorilor din societăţi comerciale cu capital majoritar de stat şi din sectorul bugetar, aflate sub presiune în contextul reformelor propuse # News.ro
Blocul Naţional Sindical transmite, luni, despre discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan, de la Palatul Cotroceni, la care ia parte, că prioritatea sindicatului este protejarea lucrătorilor din societăţi comerciale cu capital majoritar de stat şi din sectorul bugetar, aflate sub presiune în contextul reformelor propuse.
10:20
Căldura de la Pasadena şi ora de disputare a meciului le-au pus probleme jucătorilor de la PSG şi Atletico: Este imposibil să joci la un nivel foarte ridicat timp de 90 de minute # News.ro
PSG şi Atlético Madrid au jucat la Cupa Mondială a Cluburilor la Pasadena, la periferia oraşului Los Angeles, unde temperaturile s-au apropiat de 40 de grade Celsius la soare. Vitinha, Luis Enrique şi Marcos Llorente au vorbit despre condiţiile dificile de după meciul arbitrat de Istvan Kovacs.
10:20
ANPC a închis temporar o firmă de catering din Piatra Neamţ / Echipele de control au găsit carne congelată, fără elemente de identificare / Firma e bănuită că ar fi sursa unui focar de toxiinfecţie în urma căruia mai mulţi elevi au ajuns la spital # News.ro
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au închis temporar o firmă de catering din Piatra Neamţ, care este bănuită că ar fi sursa unui focar de toxiinfecţie alimentară în urma căruia mai mulţi elevi au ajuns la spital săptămâna trecută. Echipele de control au găsit pulpe de pui şi carne de vită congelate, fără elemente de identificare şi un rastel metalic pentru depozitarea legume cu urme de rugină.
10:10
Ministerul Energiei anunţă că au avut loc alunecări de teren la cariera Tismana. Nu au existat persoane rănite. ”Perimetrul minier va fi repus complet în funcţiune în cel mai scurt timp” # News.ro
Ministerul Energiei anunţă că au avut loc alunecări de teren în perimetrele de excavare Tismana I şi Tismana II, o regiune cunoscută pentru structura geologică faliată, monitorizată continuu încă din anul 2017. Instabilitatea recentă a fost accentuată de precipitaţiile din ultima perioadă, care au influenţat solul, au avut loc tasări şi fisurări de sol şi modificarea naturală a unghiului de lucru. Utilajul pe solul de lucru nu mai este stabil, fiind dislocat material care a afectat transportorul cu bandă T4 din circuitul comun al excavatoarelor 1400-07 şi 1400-06. Ministerul precizează că nu au existat persoane rănite şi nu s-au înregistrat incidente care să pună în pericol siguranţa angajaţilor. Conducerea Complexului Energetic Oltenia a mobilizat echipele tehnice specializate pentru evaluarea situaţiei şi stabilirea măsurilor necesare de stabilizare a frontului. În prezent, se desfăşoară lucrări pentru recondiţionarea benzilor miniere afectate, iar perimetrul minier va fi repus complet în funcţiune în cel mai scurt timp.
10:00
Portavionul american USS Nimitz a plecat brusc din Marea Chinei de Sud şi se îndreaptă spre vest, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu # News.ro
Portavionul american USS Nimitz a părăsit Marea Chinei de Sud luni dimineaţă îndreptându-se spre vest, potrivit datelor de pe site-ul de urmărire a navelor Marine Traffic, iar recepţia pentru escala sa planificată într-un port din centrul Vietnamului a fost anulată, relatează Reuters.
09:40
Preşedintele Cartel Alfa, la Cotroceni: Măsurile de austeritate vehiculate sunt inacceptabile. Nu suntem de acord să se taie sporuri şi salarii, ar conduce la o cădere a puterii de cumpărare, şi aşa erodată de inflaţia galopantă # News.ro
Preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat la înceutul întâlnirii cu preşedintele Nicuşor Dan, la Palatul Cotroceni, că nu sunt de acord cu măsurile de austeritate vehiculate în spaţiul public, care în opinia sindicatului sunt inacceptabile. El a mai spus că nu sunt de acord ca, pe un sistem heirupist, să se taie sporuri şi salarii, pentru că ar conduce la o cădere a puterii de cumpărare, oricum erodată de inflaţia galopantă cu care ne confruntăm.
09:40
Alba: Jandarmii au intervenit pentru îndepărtarea unui pui de urs dintr-o gospodărie / Animalul se urcase într-un copac - FOTO, VIDEO # News.ro
Jandarmii au intervenit pentru a îndepărta un pui de urs care se urcase într-un copac, într-o gospodărie din judeţul Alba. Ursul s-a retras apoi în pădure, fără a provoca pagube sau incidente.
09:30
Bilanţul victimelor din Israel după atacurile iraniene din cursul nopţii creşte la 5 morţi şi 92 de răniţi. Locuitorii din Teheran „vor plăti preţul”, avertizează ministrul israelian al apărării # News.ro
Serviciile de urgenţă israeliene au raportat luni cinci morţi şi 92 de răniţi, într-un bilanţ actualizat al atacurilor iraniene din timpul nopţii.
Acum 8 ore
09:20
USR - Parlamentul European cere fonduri de preaderare pentru Republica Moldova în bugetul multianual # News.ro
Parlamentul European votează la Strasbourg raportul de ţară al Comisiei Europene privind Republica Moldova, conform USR, care precizează că, la cererea europarlamentarului USR Dan Barna, raportor al grupului Renew pentru Moldova, PE a adăugat un raport inclusiv prevederea referitoare la fonduri dedicate de preaderare în viitorul buget multianual al Uniunii Europene.
09:20
Preşedintele Donald Trump cere că eforturile de expulzare a persoanelor aflate ilegal în Statele Unite să fie extinse, inclusiv în oraşe precum Los Angeles, Chicago şi New York, unde au avut loc proteste de când raidurile autorităţilor în materie de imigrare au fost intensificate, relatează Reuters.
09:20
Clasamentul WTA: Gabriela Ruse, urcare de 22 de locuri. Jaqueline Cristian este jucătoarea din România cel mai bine clasată # News.ro
Jaqueline Cristian este jucătoarea din România cel mai bine clasată în ierarhia WTA dată publicităţii luni, ea ocupând locul 51, cu 1121 puncte, după o cădere de trei poziţii. Gabriela Ruse, finalistă la S’Hertogenbosch, a urcat 22 de locuri şi este pe 58, cu 1028 puncte.
09:10
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a cerut duminică G7 să „evite protecţionismul”, într-o conferinţă de presă susţinută cu ocazia summitului celor mai puternice economii democratice, care are loc în Canada, relatează AFP.
08:50
Americanul J.J. Spaun a câştigat, duminică, turneul de golf US Open, primul său turneu major. El şi-a asigurat un premiu de peste patru milioane de dolari.
08:40
Ungaria - A intrat în vigoare noua lege antidrog - maşini sau imobile utilizate pentru traficul de droguri vor putea fi puse sub sechestru, recidiviştii nu vor putea fi eliberaţi condiţionat, consumatorii, scutiţi de pedeapsă dacă indică sursa drogurilor # News.ro
O nouă legislaţie antidrog, care va "trece la o treaptă superioară" ofensiva împotriva traficanţilor de droguri, a intrat în vigoare de duminică, în Ungaria, a declarat László Horváth, însărcinatul Guvernului ungar responsabil pentru combaterea traficului de droguri, la postul public de radio "Kossuth", conform MTI. Bunuri mobile sau imobile – cum ar fi automobilele sau locuinţele – care se află pe numele altor persoane, dar au fost utilizate în activităţi de trafic sau distribuţie de stupefiante vor putea fi puse sub sechestru, distribuirea noilor substanţe psihoactive nu mai este considerată contravenţie, ci infracţiune, recidiviştii nu vor putea beneficia de nicio formă de clemenţă, sunt câteva dintre prevederile noii legislaţii. De asemenea, consumatorii pot fi exoneraţi de pedeapsă doar dacă indică sursa de la care au obţinut drogurile sau, dacă nu pot face acest lucru, oferă informaţii relevante
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.