Slovacia va bloca sancţiunile UE împotriva Rusiei dacă acestea aduc atingere intereselor naţionale, afirmă premierul Fico

News.ro, 9 iunie 2025 06:00

Slovacia va bloca orice sancţiuni ale Uniunii Europene împotriva Rusiei care aduc atingere intereselor sale naţionale, a declarat, duminică, premierul Robert Fico, după ce parlamentul a aprobat o rezoluţie care solicită guvernului să nu sprijine nicio nouă măsură, relatează Reuters.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 5 minute
15:00
Reprezentanţi ai mai multor instituţii participă, sâmbătă, la o amplă acţiune de căutare a unui băiat în vârstă de opt ani, care vineri seară a plecat de acasă, din localitatea Găleşti, către casa unchiului său, situată în aceeaşi comună, iar la întoarcere nu a mai ajuns acasă. Persoanele care au informaţii despre locul unde se află copilul sunt rugate să anunţe Poliţia.
14:50
Statele Unite îşi menţin opoziţia faţă de propunerea europeană de reducere a plafonului de preţ impus exporturilor de petrol ale Rusiei, diminuând astfel speranţele europene că liderii reuniţi la summitul G-7 din Canada vor ajunge la un acord, au declarat surse apropiate discuţiilor, conform Bloomberg.
Acum 15 minute
14:40
FIFA va aloca aproximativ 1 miliard de dolari în premii pentru prima ediţie extinsă a Cupei Mondiale a Cluburilor, programată să înceapă sâmbătă, în Statele Unite. Competiţia reuneşte 32 de echipe de top din întreaga lume şi va oferi un premiu record de 125 de milioane de dolari pentru câştigătoare.
14:40
Iranul a anunţat că eventualele negocieri nucleare cu Statele Unite devin „lipsite de sens” în urma atacurilor lansate de Israel, a relatat Tehran Times, citându-l pe Esmaeil Baghaei, purtător de cuvânt al Ministerului iranian de Externe.
Acum 30 minute
14:30
După doi ani de escaladare a tensiunilor în Orientul Mijlociu, traderii de petrol păreau să fi devenit imuni la riscul unor perturbări ale aprovizionării. Însă atacul masiv al Israelului asupra Iranului pune la încercare această relaxare aparentă a pieţelor energetice, relatează Bloomberg.
Acum o oră
14:20
Operaţiunea amplă şi surprinzătoare a Israelului împotriva instalaţiilor nucleare, bazelor de rachete, oamenilor de ştiinţă şi comandanţilor militari iranieni a fost rezultatul a opt luni de pregătiri clandestine intense, afirmă oficialii israelieni, conform axios.com.
14:20
Forţele ucrainene au oprit avansul trupelor ruse în regiunea nord-estică Sumî şi luptă acum de-a lungul frontierei pentru a recâştiga controlul, a declarat sâmbătă preşedintele Volodimir Zelenski, citat de Reuters.
14:20
FIFA are un ambasador de lux în persoana lui Robbie Williams, care va cânta noul imn al forului mondial, intitulat „Desire”.
14:10
Festivalul KIMARO a început vineri în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, cu concerte susţinute de Alina Eremia, Bosquito şi Voltaj, sâmbătă, urmând să urce pe scenă Loredana, Carla's Dreams şi Zdob şi Zdub. Ediţia din acest an a festivalului are şi un element inedit, fiecare artist sau formaţie care va urca pe scenă urmând să cânte câte o piesă de la ceilalţi doi artişti ai serii.
14:00
Mircea Fechet, liderul PNL Bacău, este de părere că preşedintele Senatului Ilie Bolojan este cel potrivit să preia funcţia de prim-ministru. ”Pur şi simplu nu văd o altă persoană la fel de determinată, la fel de dispusă şi la fel de pregătită pentru a lua nişte decizii. Mă refer la situaţia economică a României”, a spus Mircea Fechet, care consideră că fiecare zi care trece fără măsuri de reducere a deficitului bugetar ”este o zi pierdută pentru statul român”.
Acum 2 ore
13:50
Ministrul Mediului Mircea Fechet susţine că Romsilva, companie de stat, are nu mai puţin de 99 de directori la nivel naţional. ”Vreau şi eu să văd care e tragedia dacă în loc de 99 de directori, câţi avem astăzi în judeţele României, rămânem cu 17, cât am propus eu”, a spus Mircea Fechet, la Prima TV. Totodată, ministrul Mediului a anunţat că directorii Romsilva nu mai primesc deloc prime de pensionare, după ce, anul trecut, unul dintre şefi încasase 100.000 de euro bonus la plecarea din funcţie. Însă angajaţii Romsilva se bucură în continuare de alte privilegii. ”Sunt multe alte bonusuri, sunt multe alte prime, sunt multe alte activităţi care generează pierderi în fiecare zi la Regia Naţională a Pădurilor. Sunt Direcţii Silvice care n-au mai obţinut profit de ani buni de zile şi pe care nimeni nu i-a întrebat nimic”, susţine ministrul Mediului.
13:50
Preşedintele Donald Trump a declarat pentru Axios, cu puţin timp înainte de a intra într-o şedinţă de strategie privind Iranul, că atacul masiv al Israelului ar putea creşte şansele obţinerii unui acord nuclear între SUA şi Iran.
13:50
Papa Leon a cerut sâmbătă autorităţilor din Iran şi Israel să acţioneze cu „raţiune”, îndemnând naţiunile să continue dialogul, după ce atacurile aeriene dintre cele două ţări au ucis zeci de persoane şi au trimis civili în adăposturi, relatează Reuters.
13:40
Ministerul Afacerilor Externe sfătuieşte cetăţenii români aflaţi în Israel sau Iran să îşi anunţe prezenţa, în funcţie de locaţie, la Ambasada României la Tel Aviv sau la Consulatul General al României la Haifa, respectiv la Ambasada României la Teheran. De asemenea, recomandă cetăţenilor români să urmărească anunţurile oficiale ale autorităţilor locale, să respecte cu stricteţe instrucţiunile acestora şi să menţină legătura cu reprezentanţii companiilor aeriene pentru informaţii actualizate cu privire la situaţia zborurilor.
13:40
Ministrul Mediului Mircea Fechet susţine că programul Rabla este unul eficient, iar speranţa sa e că va continua şi anul acesta, deşi coaliţia de guvernare încearcă să reducă din cheltuielile bugetare pentru a acoperi deficitul de peste 9%. ”Fiecare ne dorim ca în propriul oraş unde locuim să respirăm un aer mai curat şi din motivul acesta am mărit valoarea ecotichetului, pentru că lumea se apucase iar să cumpere maşini second-hand din vestul Europei”, a spus ministrul Mediului, la Prima TV. Bugetul Programului Rabla din acest an este de 1,43 miliarde de lei, cu aproape 50% mai mare decât cel din 2024, bani care ajung ”într-un procent însemnat” la producătorii români de autoturisme. De asemenea, valoarea ecotichetului pentru maşinile electrice a fost majorată la 7.500 de euro, faţă de 5.000 de euro. Programul ar urma să înceapă în data de 19 iunie.
13:30
Formaţia Dinamo a fost învinsă de echipa Petrolul Ploieşti, scor 3-0, într-un meci amical disputat sâmbătă.
13:30
Israelul şi SUA se pregăteau pentru o reacţie rapidă şi violentă din partea Iranului în noaptea atacului israelian. Însă, printr-o serie de operaţiuni extrem de bine coordonate ale spionajului şi forţelor aeriene israeliene, contraatacul iranian a fost blocat încă din faza incipientă, conform, axios.com.
13:30
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, arată că termenul generic de „încălzire globală” include, de fapt, schimbări climatice care aduc cu ele fenomene meteo extreme. În acest context, Fechet atrage atenţia asupra faptului că în marile oraşe sistemele de captare a apelor pluviale, multe dintre ele construite în urmă cu decenii, nu mai fac faţă cantităţilor de precipitaţii, el subliniind că e nevoie ca ceea ce se construieşte acum să fie corect dimensionat în funcţie de realităţile legate de schimbările climatice. Ministrul susţine că e nevoie şi de alte măsuri care să facă localităţile urbane „prietenoase cu mediul”.
13:20
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă că lucrările pe lotul 1 al A0 Nord - centura Capitalei - avansează. Traseul Lotului 1 Nord se desfăşoară între A1 şi DN1, pe teritoriul judeţului Ilfov, pe raza localităţilor Dragomireşti-Vale, Buftea, Mogoşoaia, Corbeanca şi pe teritoriul judeţului Giurgiu, pe raza localităţilor Joiţa şi Săbăreni.
13:20
Un scandal de proporţii a avut loc, vineri seară, la zilele comunei Blejoi din judeţul Prahova. Mai multe persoane s-au luat la bătaie, chiar în faţa scenei amenajate pentru concertele organizate cu ocazia evenimentului. Poliţia anunţă că a reţinut şase bărbaţi puşi sub acuzare pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice şi încăierare.
13:20
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, afirmă că fiecare litru de apă proaspătă care se infiltrează în salina de la Praid, deja inundată cu milioane de litri de apă, duce la evacuarea din salină a altui litru de apă cu sare, în condiţiile în care salinitatea în interiorul minei a ajuns aproape la pragul de saturaţie, adică aproximativ 300 de grame de sare la fiecare litru de apă. ”Nu pot să nu mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă discutam despre un alt tip de zăcământ, dacă discutam despre un iaz de decantare cu cianură, dacă discutam de o mină de cupru sau de un alt tip de zăcământ”, a comentat ministrul.
13:10
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă că lucrările pe lotul ???? al A0 Nord - centura Capitalei - avansează. Traseul Lotului 1 Nord se desfăşoară între A1 şi DN1, pe teritoriul judeţului ????????????????????, pe raza localităţilor Dragomireşti-Vale, Buftea, Mogoşoaia, Corbeanca, şi pe teritoriul judeţului ????????????????????????????, pe raza localităţilor Joiţa şi Săbăreni.
13:00
Israelul a lansat vineri dimineaţă un atac de proporţii asupra Iranului, implicând peste 200 de aeronave ale forţelor sale aeriene, în cel puţin două valuri succesive de lovituri. Ţintele vizate au inclus conducerea militară a Iranului, facilităţi de producţie a rachetelor balistice şi instalaţii nucleare strategice precum Natanz şi Fordow. Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că operaţiunile vor continua „atât cât va fi nevoie”, obiectivul declarat fiind eliminarea capacităţii Iranului de a dezvolta arme nucleare. Israelul consideră de multă vreme un Iran înarmat nuclear drept o ameninţare existenţială. Teheranul a reacţionat deja, lansând peste 100 de drone spre Israel, iar liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a avertizat asupra unor consecinţe severe, notează Financial Times, subliniind că ambele facilităţi nucleare sunt concepute să reziste unor astfel de atacuri, fiind amplasate la zeci de metri sub nivelul solului, sub straturi groase de beton armat, ceea ce pune sub semmnul întrebării capacitatea Israelului de a distruge programul nuclear iranian.
13:00
Prim-vicepreşedintele PNL Ciprian Ciucu susţine că revenirea fostului premier Ludovic Orban în PNL ”nu e deloc o idee rea”. Ciprian Ciucu susţine că s-a întâlnit cu Ludovic Orban la ceremonia de învestire a preşedintelui Nicuşor Dan, unde au fumat o ţigară în curtea Palatului Cotroceni şi au depănat amintiri. Ludovic Orban, din postura de lider PNL, l-a desemnat pe Ciprian Ciucu, la alegerile locale din 2020, candidat pentru Primăria Sectorului 6. Ulterior, Ciucu l-a susţinut pe Florin Cîţu la Congresul PNL din toamna anului 2021, în urma căruia Ludovic Orban a demisionat din PNL şi a fondat Forţa Dreptei. De asemenea, întrebat dacă se aşteaptă ca fostul lider PNL Crin Antonescu să rupă partidul şi să formeze o nouă formaţiune politică, Ciprian Ciucu a răspuns: ”Dacă are aşa o ură faţă de partidul ăsta, poate face”.
13:00
Un judecător federal din California a suspendat planul Departamentului de Stat al SUA de a concedia aproape 2.000 de angajaţi, reprezentând un obstacol semnificativ în calea eforturilor secretarului de stat Marco Rubio de a reduce rapid dimensiunile instituţiei, relatează Washington Post.
13:00
Ministrul Mediului, Mircea Fechet vorbeşte despre importanta demersurilor de prevenire a unor dezastre naturale, el arătând că, în ceea ce priveşte prevenirea inundaţiilor, fiecare leu investit înseamnă de la 4 până la 10 lei recuperaţi sau economisiţi în anii sau deceniile care urmează.
Acum 4 ore
12:50
Liberalul Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6, susţine că nu a decis încă dacă va candida pentru Primăria Capitalei, funcţie lăsată liberă prin alegerea lui Nicuşor Dan ca preşedinte al ţării. ”În funcţie de cum reuşesc eu să-mi anticipez că aş putea avea un impact real asupra Bucureştiului, voi lua această decizie”, a declarat Ciucu. Primarul Sectorului 6 admite că popularitatea de care se bucură preşedintele Nicuşor Dan ar putea să influenţeze decisiv alegerea viitorului primar general. Totuşi, dacă va intra în cursa pentru Bucureşti, Ciucu spune că şi-ar dori să fie ales pentru viziunea sa politică, ”nu pentru că a spus-o Preşedintele României”. ”Aş vrea ca să fiu ales pentru ceea ce propun eu şi pentru viziunea mea şi nu că mă ascund după pantaloni domniei sale, cum văd că sunt mulţi alţii care au tendinţa să facă acest lucru. E uşor să pună mâna unul pe tine”, a spus Ciprian Ciucu, la Prima TV. Până acum, Ludovic Orban (Forţa Dreptei), Cătălin Drulă (USR) şi Vlad Gheorghe (DREPT) şi-au arătat intenţia de a candida pentru Primăria Capitalei din zona partidelor de dreapta. De asemenea, Gabriela Firea ar putea intra a patra oară în cursa pentru primăria generală din partea PSD.
12:50
Compania Frontline, cel mai mare operator de petroliere listat la bursă la nivel mondial, a decis să refuze semnarea de noi contracte de transport în Golful Persic, prin Strâmtoarea Ormuz, în contextul amplificării tensiunilor dintre Israel şi Iran. Decizia marchează unul dintre primele semnale concrete de perturbare a fluxurilor maritime globale, în urma escaladării conflictului declanşat vineri.
12:50
Armata israeliană a anunţat sâmbătă că avioanele sale de luptă sunt pregătite să reia atacurile asupra ţintelor din Teheran.
12:40
Inundaţii provocate de ploile abundente din sudul statului american Texas s-au soldat cu cel puţin 11 morţi, au anunţat vineri autorităţile.
12:30
Delfinariul din Constanţa va fi redeschis după ce au fost încheiate lucrările de modernizare a bazinelor, a anunţat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Florin Mitroi. El a menţionat că spectacolele vor fi reluate începând de duminică, inclusiv cu delfinii aduşi din Ucraina.
12:30
Prim-vicepreşedintele interimar al PNL Ciprian Ciucu îşi exprimă speranţa că PNL se va reforma. El a vorbit, la Prima TV, despre lecţiile pe care PNL le-a învăţat în urma înfrângerilor electorale suferite anul trecut şi în acest an, dar şi despre cum decurg negocierile pentru formarea viitorului Guvern.
12:20
Prim-vicepreşedintele interimar al PNL Ciprian Ciucu afirmă că guvernul condus de Marcel Ciolacu a avut câteva „idei fixe”, una dintre ele fiind aceea că dacă populaţia primeşte bani, va vota cu acele partide care le-au majorat veniturile sau dacă se alocă fonduri administraţiilor locale, primarii vor aduce voturi către partide. Liderul PNL admite că o guvernare din care să facă parte PNL, PSD USR şi UDMR „nu va fi o guvernare uşoară”, însă consideră că „alternativa este groaznică”. Ciucu susţine că a văzut un sondaj de opinie care arată că, cu Bolojan în fruntea sa, PNL a depăşit uşor PSD în preferinţele alegătorilor.
12:20
La Gazzetta dello Sport scrie că Gennaro Gattuso, campionul mondial din 2006, ar urma să fie numit selecţioner al Italiei la începutul săptămânii viitoare.
12:00
Un agent economic care îşi desfăşoară activitatea în municipiul Craiova a fost amendat cu 60.000 de lei după ce, în urma unui control neanunţat, poliţiştii de la combaterea criminalităţii economice au constatat că în casa de marcat se aflau cu peste 7000 de lei mai mult decât încasările trecute în casa de marcat. Alte patru firme au fost amendate pentru nereguli similare.
11:50
Naţionala U19 pregătită de Ion Marin şi formată din jucători ai generaţiei 2006 a obţinut atât primul succes de la UEFA EURO U19 2025, vineri, cu Muntenegru, dar şi prima victorie din istoria participărilor la Campionatul European dedicat acestei categorii de vârstă.
11:40
Kârgâzstanul a demontat cel mai înalt monument din Asia Centrală dedicat fondatorului URSS, Vladimir Lenin. Acesta era situat în Oş, al doilea oraş ca mărime din această fostă republică sovietică, aliată a Rusiei, relatează AFP.
11:30
Un bărbat care a făcut drifturi cu maşina pe plajă vineri, la Constanţa, şi a intrat pe un drum cu acces interzis a fost amendat cu peste 11.000 de lei.
11:30
Oficialii Ministerului Afacerilor Externe şi ai Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucureşti au transmis, sâmbătă, la împlinirea a 145 de ani de relaţii diplomatice între România şi SUA, un mesaj comun. Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA în România, Michael Dickerson afirmă că cele două ţări continuă să construiască în fiecare zi, pentru a asigura un viitor mai sigur, mai puternic şi mai prosper, în timp ce ministrul de Externe Emil Hurezeanu a subliniat că „valorile care ne-au adus aproape ne-au condus către parteneriatul strategic”.
11:20
Atacantul iranian Mehdi Taremi era aşteptat în Los Angeles în ultimele ore pentru a se pregăti pentru Cupa Mondială a Cluburilor cu Inter Milano. Cu toate acestea, el ar fi blocat în prezent la Teheran din cauza conflictului dintre Israel şi Iran.
Acum 6 ore
10:40
Circulaţia rutieră pe Valea Oltului se desfăşoară cu întreruperi, sâmbătă, în condiţiile în care unele tronsoane ale drumului naţional 7 sunt închise parţial, pentru realizarea unor lucrări de consolidare a versanţilor.
10:30
Noua Cupă Mondială a Cluburilor, cu 32 de echipe, este „o oportunitate pentru Inter Miami de a arăta ce poate”, a declarat antrenorul Javier Mascherano, în ajunul meciului de deschidere cu egiptenii de la Al Ahly, de la care va lipsi Jordi Alba, accidentat.
10:30
La cinci luni de la revenirea la putere, Donald Trump se bucură de o paradă militară rară la Washington, sâmbătă, chiar în ziua în care împlineşte 79 de ani, în timp ce oponenţii săi sunt chemaţi să manifesteze în număr mare în toată ţara împotriva începutului „autoritar” al mandatului său, relatează AFP.
10:20
Un bărbat în vârstă de 46 de ani din Sibiu, care donează sânge de decenii, a salvat zeci de vieţi prin gestul său. Bărbatul a donat, în ultimii 25 de ani, zeci de litri de sânge. Sâmbătă, cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge, sibianul a transmis un mesaj în care arată că speră ca tot mai mulţi oameni să înceapă să doneze sânge, pentru că „implicarea face diferenţa”.
10:00
Un deputat USR propune ca persoanele condamnate definitiv pentru fapte de corupţie să nu mai beneficieze de pensii speciale.
09:40
Acţiunea de recuperare a trei ucraineni rătăciţi în munţii Maramureşului, derulată de către Salvamont în urma unui apel primit vineri din Irlanda, s-a încheiat cu succes, la finalul a aproape nouă ore. Cei trei bărbaţi, dintre care unul cu probleme medicale, au fost coborâţi de pe munte teferi, sâmbătă dimineaţă.
09:40
Mike Huckabee, ambasadorul SUA în Israel, a declarat că a fost nevoit să meargă de cinci ori într-un adăpost antiaerian în timpul nopţii, în contextul în care Iranul a lansat valuri de atacuri cu rachete ca represalii împotriva Israelului, relatează CNN.
09:30
La capătul unui meci nebun, în care Indiana Pacers părea să aibă toate cărţile în mână, Oklahoma City Thunder a câştigat, vineri, la Gainbridge Fieldhouse, scor 111-104, iar scorul general în finala NBA a devenit 2-2.
09:20
Bilanţul provizoriu al accidentului avionului Boeing 787 al companiei Air India, care s-a prăbuşit joi după ce a decolat de la Ahmedabad, în nord-vestul Indiei, cu destinaţia Londra, a crescut la 279 de persoane, au declarat sâmbătă surse din poliţie, citate de AFP.
09:10
AstraZeneca a încheiat un acord strategic de cercetare cu grupul farmaceutic chinez CSPC Pharmaceutical Group, în valoare de până la 5,3 miliarde de dolari, vizând dezvoltarea de tratamente inovatoare pentru boli cronice, a anunţat compania britanico-suedeză vineri. Parteneriatul se bazează pe utilizarea inteligenţei artificiale şi marchează un nou pas în strategia AstraZeneca de a-şi revigora prezenţa pe piaţa chineză, a doua ca importanţă pentru companie, relatează Reuters.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
OSZAR »