Consensul economic, condiție pentru guvernare. De ce viitorul Executiv va fi unul de compromis

Adevarul.ro, 9 iunie 2025 04:45

Situația României privind necesitatea unei reglări urgente a economiei și obținerea unei majorități parlamentare care să asigure susținerea în Parlament aduce o formulă inedită la masa guvernării.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Adevarul.ro

Acum 5 minute
17:00
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), dr. Raed Arafat, a declarat luni, 9 iunie, la Praid, că persoanele evacuate din zona afectată vor putea reveni acasă în săptămâni sau chiar luni.
17:00
Rusia pare hotărâtă să testeze fermitatea Alianţei Nord-Atlantice, inclusiv prin extinderea confruntării sale cu Occidentul dincolo de frontierele Ucrainei, a declarat luni, 9 iunie, şeful serviciilor de informaţii externe ale Germaniei.
17:00
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, că desemnarea premierului în această săptămână, aşa cum a declarat anterior, este o posibilitate dar nu o promisiune.
17:00
Un român a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare în Ungaria, după ce a ajutat 37 de migranți să treacă ilegal granița în doar câteva săptămâni.
Acum 15 minute
16:45
Candidații de la Bacalaureatul 2025 au susținut marți prima probă scrisă, cea la Limba și literatura română. Prof. Ruxandra Achim, profesor de specialitate la Colegiul Național „I L. Caragiale” din București, a rezolvat, pentru „Adevărul”, subiectele.
16:45
Trei traficanţi de droguri, printre care se află şi o femeie, au fost reţinuţi de procurorii DIICOT, fiind acuzaţi că vindeau în ţară droguri aduse din Olanda.
16:45
O asistentă școlară de 31 de ani a fost ucisă marți, la un colegiu din Nogent, nord-vestul Franței, de un elev de 14 ani în timpul unui control al rucsacurilor. Președintele Emmanuel Macron a condamnat actul, denunțând „un val de violență fără sens”.
Acum 30 minute
16:30
Vizita tatălui lui Elon Musk la Moscova a fost salutată de Kremlin, care consideră că astfel de călătorii sunt esențiale pentru a vedea Rusia dincolo de imaginea promovată în presa occidentală.
16:30
Deputatul Ciprian Ciubuc a fost exclus, marţi, din grupul S.O.S. România, solicitarea semnată de preşedintele formaţiunii, Diana Şoşoacă, fiind depusă la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor.
16:30
Despre România care a fost s-a vorbit și s-a scris mult, dar s-a înțeles puțin; altfel, am fi avut o Românie viitoare mai bună, mai limpede, mai critică și puternică.
16:30
Românii sunt printre cei mai pesimiști consumatori din Europa, însă rămân rezilienți la nivel personal și extrem de atenți la prețuri, potrivit celui mai recent studiu european realizat de Boston Consulting Group (BCG).
16:30
Tarom a anunţat, marţi, că a atins o nouă ţintă din Planul de restructurare, după ce a finalizat, recent, contractul de vânzare a pachetului de 50% din acţiunile companiei Romanian Fueling Services S.R.L. către Air Brithish Petroleum.
16:30
USR nu acceptă o nouă rotativă la guvernare. Deputata Oana Țoiu exclude un astfel de scenariu, subliniind că partidul său îl susține pe Ilie Bolojan pentru poziția de premier.
16:30
Un jurnalist ploieştean care deţine o publicaţie online a fost trimis în judecată pentru șantaj și influențarea declarațiilo în formă continuată. El este cercetat şi într-un dosar pentru trafic de influenţă.
Acum o oră
16:15
ChatGPT, serviciul de inteligență artificială al OpenAI, întâmpină probleme de funcționare în mai multe părți ale lumii, inclusiv în România.
16:00
PSD susține reducerea cheltuielilor statului prin comasarea instituțiilor și eliminarea sporurilor nejustificate, dar exclude măsuri care ar afecta veniturile mici sau investițiile.
16:00
Agenţia de spionaj intern a Germaniei atrage atenţia că cel mai mare partid de opoziţie, AfD, atrage tot mai mulţi extremiști de dreapta în rândurile sale.
16:00
Printre cei care și-au arătat susținerea pentru familia Duduianu după moartea lui Ciprian Pian se numără și manelistul Florin Salam, un apropiat al temutului clan interlop, care a transmis un mesaj cu lacrimi în ochi.
Acum 2 ore
15:45
PSD continuă să tergiverseze discuția intrării la guvernare. Partidul nu va lua o decizie până când măsurile fiscale nu sunt agreate și cere studii de impact pe propunerile care ar putea aduce venituri la bugetul statului.
15:30
Ehud Olmert, fostul premier al Israelului, îl acuză pe Benjamin Netanyahu că prelungește războiul din Gaza din motive personale și îi cere președintelui american Donald Trump să intervină.
15:30
Aproape 300.000 de persoane au primit, în 2024, cetățenia din partea Germaniei. Sirienii au constituit cel mai mare grup de noi cetățeni, fiind urmați de turci, irakieni și ruși.
15:30
Atacurile recente asupra posturilor de comandă rusești sunt un posibil indiciu al faptului Ucraina ar fi început să testeze o rachetă balistică proprie în condiții reale de luptă, relatează Defence Express.
15:15
Ancheta în cazul morţilor suspecte de la Spitalul Pantelimon continuă. Mai mulţi membri ai familiilor pacienţilor decedaţi dar şi un medic, martor în dosar, sunt audiați marți, 10 iunie.
15:15
Subiecte accesibile la prima probă scrisă a Bacalaureatului 2025, cea la Limba și literatura română. Chiar și așa, candidații puteau să cadă ușor în anumite „capcane”.
15:00
Poliția a demarat o anchetă după apariția în mediul online a unor imagini cu femei care au fost fotografiate sau filmate fără consimțământ, în locuri publice sau private. Principalul suspect ar fi un personaj care se învârte în cercul vedetelor.
15:00
Un atac aerian rusesc desfășurat în noaptea de 9 spre 10 iunie a provocat pagube Catedralei Sfânta Sofia din Kiev, monument inclus în patrimoniul mondial UNESCO, dar și Studioului de Film Odesa.
15:00
Un număr tot mai mare de veterani militari și ofițeri în serviciu s-au pronunțat împotriva deciziei președintelui Donald Trump de a desfășura trupe de pușcași marini și Garda Națională în Los Angeles.
Acum 4 ore
14:45
Patru sarcofage negre au fost descoperite în Antarctica de o echipă internațională de cercetători. Ceea ce au găsit în interiorul unuia dintre ele i-a lăsat fără cuvinte. Din precauție, au decis să le ducă înapoi la locul descoperirii.
14:45
Taxa pe tranzacțiile bancare, propusă în cadrul negocierilor pe pachetul fiscal de reducere a deficitului bugetar, nu întrunește consensul partidelor, a explicat vicepreședintele PSD Gabriel Zetea.
14:30
Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a fost internat de urgență la Terapie Intensivă. Medicii spun că starea fostului președinte este stabilă.
14:30
Fostul fundaş Vasile Mănăilă, campion al României la fotbal cu Universitatea Craiova în 1991, a încetat din viaţă marţi, 10 iunie, la vârsta de 62 de ani, a anunţat clubul din Bănie.
14:30
Un elev din Cluj a fost eliminat de la proba de Limba Română de la Bacalaureat, după ce a fost prins încercând să fraudeze examenul.
14:00
Revista „Foreign Policy“ prezintă modul cum ar putea Kievul și Europa să reziste și să învingă Rusia pe cont propriu fără ajutorul Americii.
14:00
Călin Georgescu, fostul candidat independent la alegerile prezidențiale, a locuit timp de mai mulți ani în Austria. Familia sa a deținut o vilă într-o localitate aflată la 30 de kilometri de Viena, pe care a vândut-o în 2021.
14:00
Românii îşi schimbă strategia de achiziţie pentru sezonul cald şi aleg să cumpere aparate de aer condiţionat înainte de debutul verii, evitând aglomeraţia şi preţurile crescute.
13:30
Șeful statului a plecat în cele două vizite programate marți, 10 iunie, la Cincu și în Republica Moldova, cu un avion C-27 J Spartan al Ministerului Apărării, modificat pentru un astfel de transport.
13:30
Campania „Natura bunului simț, la firul ierbii”, derulată de Asociația Environ și FRF
13:30
Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR) și Confederația Patronală Concordia resping ferm intenția introducerii unei taxe pe tranzacțiile bancare, având în vedere implicațiile economice și sociale negative.
13:30
Volodimir Zelenski și-a exprimat frustrarea față de Donald Trump, cerând „acțiuni concrete” în loc de „tăcere”, după ce Rusia a lansat unul dintre cele mai mari atacuri asupra Kievului din timpul războiului, cu șapte din cele zece districte ale capitalei ucrainene fiind vizate în timpul nopții.
13:15
Între răsuflarea ușurată pentru că România a ales Europa și datoria reformei, cu toții navigăm pe ape tulburi. Principala problemă a României nu este deficitul, ci faptul că societatea este profund fracturată.
13:15
Oficialii ruși pun în scenă o acoperire diplomatică pentru a justifica retragerea din tratatele internaționale de control al armelor, prezentând Moscova drept victima agresiunii occidentale, în ciuda încălcărilor documentate ale tratatelor de către Rusia, încă din 2019, scrie presa ucraineană.
13:00
MedLife, liderul pieței în domeniul serviciilor medicale private din România, anunță lansarea unui serviciu inovator de recoltare a probelor în regim 24/24, 7/7, oferind pacienților din București, Ilfov și împrejurimi posibilitatea de a-și face analizele medicale la orice oră din zi și din noapte, i
13:00
Protestele din Los Angeles sunt împărțite în mai multe grupuri: cetățeni progresiști care se simt chemați să apere drepturile persoanelor fără acte și protestatari care par hotărâți să târască orașul într-un haos violent, se arată într-o analiză CNN.
13:00
Furtuna violentă de luni a provocat pagube considerabile în București și județul Ilfov, mobilizând pompierii în aproape 600 de intervenții. Zeci de copaci au fost doborâți, mașini avariate, iar apa a inundat subsoluri, locuințe și străzi. Cum explică experții furtuna care a paralizat Capitala.
13:00
La sfâştitul lunii iunie are loc cea mai mare licitaţie cu piese vestimentare care i-au aparţinut Prinţesei Diana.
Acum 6 ore
12:45
Unele dintre cele mai gustoase și iubite fructe apar în sezonul de vară, însă nu toate sunt la fel de prietenoase cu silueta, spun specialiștii.
12:45
Cel puțin cinci persoane au murit în urma unui atac cu arma care a avut loc marți într-o școală din orașul austriac Graz, notează publicația Kronen Zeitung. Autorul, care ar fi un elev al unității de învățământ, a fost găsit mort într-o toaletă.
12:30
7 din 10 firme românești estimează scăderea vânzărilor din cauza concurenței neloiale a platformelor asiatice, atrage atenția Asociația Română a Magazinelor Online (ARMO).
12:00
Recomandările psihologului Mihai Copăceanu pentru elevii care dau Bacalaureatul: „Fă-ți focusul ca pe TikTok” / „Profu’ e om, nu AI. Ajută-l să-ți înțeleagă ideile ușor”
12:00
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
OSZAR »